CARICATURA ÎN AMERICA (I)
Importanța covârșitoare pe care o va avea America de Nord în promovarea și reinventarea caricaturii, este fără echivoc. Înainte de războiul civil, apetitul pentru caricatură pe noul continent se leagă indestructibil de influența periodicelor britanice și al simțului umorului caracteristic Albionului. Majoritatea pamfletarilor și a caricaturiștilor abordau un umor virulent, deocheat dacă nu chiar grosier. Această abordare directă și adesea "fără perdea", prea puțin sau doar convențional restricționată de anumite principii etice și legi de bună cuviință, a caracterizat perioada colonială. Anglia și Parlamentul ei au fost fără menajamente ținta sarcasmului celor de peste ocean dar, rareori însă și regalitatea. Nu multa lume știe că Benjamin Franklin a fost și un desăvârșit caricaturist. Caricaturile sale erau rareori blânde dar mereu pline de un umor de gustat chiar și astăzi. După 1812 și după războiul civil, caricatura americană se debarasează de formala condescendentă față de coroana britanică și devine sagace și intolerabilă la adresa yankeilor și a rigidității conservatorismului anglican. Jurnalismul ia amploare și artiști caricaturiști precum James Akin, Elkanah Tisdale (care creează și publicația "Gerrymander") și Alexander Anderson devin exponenții de seamă ai genului caricatural. În acea perioadă, caricaturile erau tipărite cu precădere în formă de broșuri sau foi volante (flyere) și vândute ca atare în librării și magazine de artă sau în specifice almanahuri de gen. Abia în 1820 se petrece permutarea caricaturii spre hebdomadare datorită extinderii capacității tipografice și a proliferării publicațiilor jurnalistice. Caricaturile realizate de William Charles apăreau cu regularitate în aceste timpurii publicații, înfierând cu un umor spumos, atitudinile ipocrite și oportuniste ale funcționarilor publici. Alegerea președintelui american Andrew Jackson, cu tot arsenalul sau atitudinal și fizionomic a oferit subiecte fără limita caricaturiștilor.
Cei rămași necombatanți în timpul războiului civil, așteptau acasă informații de acuratețe și la timp cu privire la desfășurarea evenimentelor de pe front. Aparițiile hebdomadarelor au devenit pentru prima oară în istorie o sursă importantă și necesară de informare, esențială pentru milioane de oameni. Tipografiile și redacțiile ziarelor au cunoscut în aceasta perioadă o dezvoltare fără precedent. Scenele descriptive a situației de pe front erau la mare căutare în acele zile. Astfel, primii corespondenți de presă pe care îi poate atesta istoria gazetăriei au fost chiar caricaturiștii sau ilustratorii. Personalitatea lui Abraham Lincoln, adulată sau contestată, a focalizat atenția poporului american. Datorită ororilor războiului, umorul a căpătat o fațetă tragică devenind mai degrabă metafora existențială. În următorii cinci ani, caricatura de presă va deveni portdrapelul atitudinii civice americane. Britanicul Frank Leslie va profita de atmosfera de destindere imediată încheierii războiului și va edita câteva periodice umoristice (“The Budget of Fun”, “Joly Joker”, “Comic Monthly”, “Phunny Phellow”). Unul dintre angajații săi a fost William Newman care lucrase pentru “Punch” și care devenise în America primul dintr-o serie de caricaturiști britanici de marcă pe lângă confrații săi Edward Jump, Frank Beard, Joseph Keppler, Victor și Bernard Gilliam și nu mai puțin faimosul Thomas Nast.
Thomas Nast, un bun republican toată viața lui, debutează inițial în “Harper”s Weekly” dar își vinde caricaturile la majoritatea publicațiilor de pe continentul american. În perioada reașezării societății civile, Nast îl demască și înfierează prin caricaturile sale pe republicanul Andrew Johnson pe care îl considera un trădător fără scrupule al cauzei republicane. După înlocuirea lui Johnson la președinție de către Grant, caricaturile lui Nast nu mai au sevă și vandabilitate și artistul își căuta un nou subiect pentru satirele sale. Victima sa va deveni democratul newyorkez William (Boss) Tweed și concernul sau “Tammany”. În mai puțin de un an, Nast reușește să-i demaște prin caricaturile sale, interesele mercantile și modalitățile ilegale practicate de Tweed, astfel contribuind la arestarea și condamnarea lui Tweed în 1873. Cu această victorie în palmares, Nast vânează următoarea victimă în persoana lui Horance Greeley, opozantul lui Grant în alegerile anterioare. Nast îi distruge cariera politică a lui Greeley cu aceeași armă necruțătoare a peniței satirice, demascatoare. Nast nu a fost în nici un fel corupt și chiar dacă sentimentele sale au fost părtinic republicane, a refuzat exorbitantul onorariu de 10.000 de dolari oferit de republicani în 1876 pentru a face campanie de susținere, un atribut al demnității, rar întâlnit. Prin caricaturile sale virulente, Nast a demonstrat că arma satirei poate face și victime dar totdeauna sub stindardul moralității și al dreptății.
(va urma )
Sursa: Wikipedia
Realizator Corina Voicu
