De la Teatrul cel Mare la Teatrul National I.L.Caragiale
Cu o existenta de peste 150 de ani, Teatrul National „I.L.Caragiale” este una dintre cele mai prestigioase institutii teatrale din Romania. Institutie cu o veche si solida traditie culturala, misiunea acestui teatru s-a dezvoltat de la o epoca la alta, in concordanta cu aspiratiile nationale, in interiorul procesului de creatie artistica si sub adapostul celor doua edificii
Prima cladire a Teatrului National din Bucuresti (1852-1944)
a fost cea din Calea Victoriei, pe locul unde astazi se inalta Hotelul Novotel.
La inceputuri a purtat denumirea de Teatrul cel Mare (1852–1864), iar din 1875,
cea de Teatru National. Amintim cateva momente importante din aceasta perioada:
1852 – Se deschide Teatrul cel Mare din Bucuresti, realizat
dupa planurile arhitectului vienez Heft,
primul director fiind Costache Caragiale. Prima reprezentatie are loc la 31
decembrie 1852 cu piesa „Zoe sau Un amor romanesc”, un vodevil tradus din limba
franceza
1864 – Teatrul cel Mare devine institutie publica de cultura
cand, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail
Kogalniceanu, „s-a hotarat sa se ia pe contul statului si sa devina institutie
nationala”
1875 – Alexandru Odobescu, director al teatrului, pune pe
frontispiciu numele institutiei: Teatru National
24 august 1944 – Cladirea in stil baroc a Teatrului National
din Calea Victoriei, aflata in imediata vecinatate a Palatului Telefoanelor, a
rezistat pana in august 1944, cand a fost partial incendiata in urma unui
bombardament.
Teatrul continua sa functioneze in salile: Comedia
(Majestic), Studio din Piata Amzei; pentru scurta vreme au mai fost si alte
spatii de joc, salile de festivitati ale liceelor Sfantul Sava si Matei
Basarab, Cercul Militar.
1952 – Se sarbatoreste centenarul Teatrului National, se
joaca Matei Millo de Mircea Stefanescu si teatrul primeste numele lui Ion Luca
Caragiale.
Teatrului National din Bucuresti in noua cladire
(1973-prezent):
Teatrul National din Bucuresti, cu sediul pe care il
cunoastem astazi, din Bulevardul Nicolae Balcescu nr.2, si cu palaria lui
Caragiale asezata peste cea mai mare dintre sali, a fost proiectat si realizat
de un colectiv de la I.P. Proiect Bucuresti, condus de prof. arh. Horia Maicu,
prof. arh. Romeo Belea (sef de proiect complex) si prof. arh. Nicolae Cucu,
avand drept consultanti pe marii maestri ai teatrului romanesc, regizorii Sica
Alexandrescu, Liviu Ciulei si Horea Popescu. Structura de rezistenta a fost
conceputa de catre inginerul Alexandru Cismigiu. Planul initial al cladirii
prevedea numai 3 sali: Sala Mare, Sala Studio (Mica) si Sala Atelier – o sala
experimentala de teatru. Nationalul bucurestean a fost considerat de experti
drept o realizare unicat a momentului, judecand dupa marimea si gradul de
dotare a scenelor, precum si a atelierelor tehnice aferente.
25 decembrie 1973 – are loc inaugurarea Teatrului National
in noua cladire, la Sala Mare, cu Apus de soare de Barbu Stefanescu
Delavrancea, regia Marietta Sadova, cu George Calboreanu in rolul lui Stefan
cel Mare, o creatie ce a facut istorie, si cu Simfonia patetica de Aurel
Baranga, care semna si regia
30 aprilie 1974 – Sala Mica (Studio) este inaugurata cu
piesele Napasta si Conul Leonida fata cu reactiunea de I.L.Caragiale,
spectacol-coupé in regia lui Ion Cojar
1 octombrie 1975 – se deschide Sala Atelier cu drama Capul
de Mihnea Gheorghiu, regia Letitia Popa
Dupa incendiul din noaptea de 16/17 august 1978, Sala Mare a
fost complet distrusa. Ca urmare, ideea de a revizui intreaga constructie
castiga teren.
Cladirea ceausista elimina «palaria lui Caragiale».
1982-1984 – proiectul de refacere, extindere si de
reconfigurare a interiorului TNB ii este atribuit profesorului arh. Cezar
Lazarescu. Pentru a modifica aspectul de palarie, echipa a decis si inaltarea
cladirii, ceea ce a insemnat turnarea a 1.200 de tone de beton peste structura
initiala. Acest proiect aduce o serie de alte modificari, intre care,
capacitatea sporita a Salii Mari – de la 950 la 1.155 de locuri, slabind insa
structura de rezistenta a cladirii. Tot cu aceasta ocazie s-a construit Sala
Amfiteatru – pe locul garderobei si a intrarii oficiale.
ISTORIA RECENTA A TNB
In 2005, actorul Ion Caramitru, fost Ministru al Culturii,
devine manager al Teatrului National din Bucuresti.
Conform proiectului sau managerial, este initiata o serie de
studii ale caror rezultate impun reabilitarea cladirii Teatrului National.
Proiectul este finantat de Guvernul Romaniei si de Banca
pentru Dezvoltare a Consiliului Europei , costurile totale ale acestuia fiind
in jur de 65 milioane de euro.
In martie 2011, in cel de-al doilea mandat de manager al TNB
detinut de Ion Caramitru, incepe propriu-zis munca la acest proiect. Prima
parte a proiectului a presupus indepartarea unei structuri de beton de aproximativ
1.500 tone, care fusese adaugata in 1983 si care incarcase cladirea,
afectandu-i structura de rezistenta.
Teatrul de Opereta ”Ion Dacian”, Centrul National al
Dansului si Muzeul National de Arta Contemporana, care au functionat pentru o
buna perioada de timp in aceasta cladire, isi gasesc spatii noi de lucru.
Lucrarile de consolidare si optimizare functionala a
cladirii Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti, incepute in martie
2011, s-au intins pe o perioada de peste 4 ani.
Autorul proiectului: Prof. Dr. Arh. ROMEO BELEA. Proiectant
general: PECCON INVEST S.R.L., Director General Arh. Gabriel Ghelmegeanu.
Executant: societatea AEDIFICIA CARPATI in asociere cu ROMTEST ELECTRONIC.
Obiectivul a fost obtinerea unui imobil care sa corespunda
din punct de vedere tehnic, sa confere siguranta si sa asigure accesul
publicului larg la actul de cultura. Vechile sali au intrat treptat in procesul
de reabilitare, pe masura ce altele noi au fost date in folosinta.
Pe toata perioada reconstructiei, teatrul a functionat
continuu, prezentand spectacole in cel putin una dintre salile sale.
9 octombrie 2012 – este inaugurata prima dintre salile nou
construite, Sala Mica. Are loc premiera spectacolului Doua loturi de
I.L.Caragiale, regia Alexandru Dabija
16 decembrie 2012 – are loc inaugurarea Salii Media, cu
premiera Napasta de I.L.Caragiale, regia Radu Afrim, ce marcheaza si incheierea
Anului Caragiale la TNB, program de referinta dedicat centenarului mortii
marelui dramaturg
4 octombrie 2013 are loc inaugurarea Salii Pictura, cea de-a
treia sala noua, amplasata pe locul fostului Atelier de pictura. Are loc
premiera spectacolului Micul infern de Mircea Stefanescu, regia Mircea
Cornisteanu
11 octombrie 2013 se redeschide Sala Studio, cu premiera
spectacolului Revizorul de N.V.Gogol, in regia lui Felix Alexa, marcand
revenirea acestei sali cu dotari sceno-tehnice speciale in circuitul teatral (
timp de 27 de ani a fost in folosinta Operetei).
3 noiembrie 2013 – Sala Atelier, refacuta si imbogatita cu un
balcon reintra si ea in circuitul de spectacole odata cu premiera „Nebun din
dragoste” de Sam Shepard, regia Claudiu Goga
18 aprilie 2015 – premiera spectacolului Insir’te margarite
dupa Victor Eftimiu, in regia lui Dan Puric, marcheaza inaugurarea noii Sali
Mari, integral refacuta si redimensionata.
Inaugurarea noii Sali Mari a TNB marcheaza incheierea
lucrarilor de reabilitare si deschiderea in totalitate a TNB pentru public,
urmand ca, in vara, sa fie deschis si Amfiteatrul in aer liber, cel de-al saptelea
spatiu de joc din cladirea reabilitata si modernizata.
Astfel, TNB devine un complex cultural modern, comparabil cu
marile centre culturale europene si mondiale.
In urma reconstructiei, Teatrul National isi asuma, sub
sloganul ”Un teatru nou pentru un public nou”, nu doar o versatilitate
culturala, dar si responsabilitatea de complex cultural national si poate chiar
international, in care pot fi gasite cele mai moderne sali de teatru, dar si
spatii dedicate proiectiilor media, expozitiilor, unei palete largi de
evenimente culturale importante, ce se desfasoara constant, alaturi de
spectacolele de teatru, in cadrul unui program numit Parateatral.
Teatrul National din Bucuresti, la o varsta care depaseste
160 ani, este un brand cultural national, unul dintre cele mai importa din
Romania.
Foto 1: Teatrul cel Mare, Sala de langa Palatul Telefoanelor
Foto 2: Teatrul National vechi, 1973
Foto 3: Teatrul National vechi
Foto 3: Teatrul National, 1982