Premiere, spectacole noi, evenimente si o multime de surprize pentru intreaga familie ii asteapta pe spectatorii de toate varstele la inceput de an. Toti copiii care vin sa vada reprezentatiile musicalului “Peter Pan” din 20, 21, 28 si 29 ianuarie vor primi in dar un DVD cu inregistrarea spectacolului. “Peter Pan”, pe muzica lui Laurentiu Profeta, si un libret de Eugen Rotaru, este una dintre cele mai indragite productii ale Operei Comice, fiind vizionat, de la premiera din 2015, de peste 15.000 de copii, parinti si bunici, in cadrul a 40 de reprezentatii.
In urmatoarele doua weekenduri din luna ianuarie, copiii pot vedea la Sala UnderGrant povestea lui „Ivan Turbinca” in regia Gabrielei Dumitru, cu 17 reprezentatii programate in aceasta luna. Spectacolul de teatru a avut premiera la Opera Comica pentru Copii in stagiunea 2016-2017 si face parte din trilogia dedicata implinirii a 180 de ani de la nastearea lui Ion Creanga, alaturi de musicalurile „Punguta cu Doi Bani si „Harap Alb”. Pana in prezent, „Ivan Turbinca” a adunat 4.500 de spectatori in cele 48 de reprezentatii pe scena Salii UnderGrant. . Tot in zilele de 20 si 21 ianuarie, Opera Comica pentru Copii ii invita pe cei mici la Salonul Mozart, la 4 intalniri cu „Viata lui Mozart”, spectacol care, de la premiera sa din 2016, a avut 45 de reprezentatii si 4.100 de spectatori.
Inceputul de an aduce inca o surpriza micilor spectatori ai Operei Comice pentru Copii: turul „in spatele cortinei” va fi prezentat de mai multi ghizi din randurile actorilor, iar fiecare copil care va parcurge turul va pleca acasa cu un cadou. Incepand cu luna ianuarie, turul „in spatele cortinei” va avea 4 categorii diferite, cu preturi cuprinse intre 20 si 50 de lei, iar fiecare bilet va include cate un cadou, in functie de categorie. Copiii si parintii se vor putea bucura de distractie pe gheata la Patinoarul Copiilor pana la finalul lunii februarie. Acesta va fi deschis intre orele 16:00 – 21:30 in timpul saptamanii si 11:00 – 22:30 in weekend.