Cap de afis este marea actrita Stela Popescu!
Dan Tudor, a realizat un scenariu, dupa schite si momente de I.L. Caragiale, alegandu-le pe cele a caror actiune are loc in tren, printre care „Dl. Goe”, „Bubico”. Spectacolul, asa cum afirma Dan Tudor, se adreseaza copiilor de azi, din clasele I – XII.
Scenariul are ca mijloace de reprezentare procedee moderne, inclusiv proiectii video, fara sa ne indepartam de Caragiale. Este educativ, pentru ca Goe e un personaj pe care il simpatizam, dar ale carui fapte nu ar trebui sa le urmam. La fel, sunt si persoane in tren care stiu sa se poarte, dar si persoane care vorbesc tare si deranjeaza, arunca hartii, mananca si ele sunt prezentate variat. Spectacolul are latura educationala, sustine Dan Tudor, care afirma totodata ca este vorba de un musical cu toate ingredientele. Canta solisti de opera si opereta; dansurile le interpreteaza membrii trupei de balet a teatrului. Sunt si actori, care fac sa fie prezent genul epic.
Regizorul spune ca nu e doar o insiruire de virtuozitate de cantec si de dans: Prezenta doamnei Stela Popescu face ca acest proiect sa aiba o anumita greutate, pentru ca efectul moralizator este altul atunci cand vezi o mare personalitate a teatrului si filmului romanesc. Cu atat mai mult cu cat doamna Stela Popescu face si o concluzie a spectacolului, la final. Apoi, spectacolul este si interactiv.
Este al doilea proiect al lui Dan Tudor la TSP, dupa ce a montat aici „Chirita la Iasi” cu Stela Popescu in rolul principal.
Incepem sa individualizam productiile realizate aici de mine si trupa Teatrului STELA POPESCU, printr-o anumita modernitate a mijloacelor si prin faptul ca nu ne abatem de la litera si dorinta autorului, in asa fel ca spectacolele noastre sa aiba si valoare morala-educationala. Imi doresc sa lucrez in continuare cu acest teatru cu specific musical si dans. Este interesant, caci te apropii de o lume a rigorii, a baletului, a muzicii…, a mai spus regizorul.
Din distributie, alaturi de Stela Popescu, fac parte Daniel Filipescu, Andrei Lazar, Andreea Blidaru, Stefan Popov, Raluca Straia, Ramona Olteanu, Silviu Mihaila, Rodica Stefan, Adrian Dima, Florian Bala, Stefan Fieraru. Isi da concursul Baletul TSP. Coregrafia apartine lui Stefan Soare.
Urmatoarele reprezentatii cu Dl. Goe si ai lui a noua premiera a TSP, institutie infiintata in 2016, au loc pe 10 si 11 aprilie, de la ora 10:00.