Muzeul National Cotroceni si Institutul Polonez din Bucuresti prezinta marti, 19 februarie 2019, ora 19.00, in Salonul Cerchez, o noua editie a „Conversatiilor la muzeu”.
Conferinta „Eroine (in)vizibile” va aduce in prim-paln doua personalitati remarcabile – disidenta si poeta Ana Blandiana si sociologul Laura Grünberg. Intalnirea va fi moderata de jurnalistul Matei Martin.
Discutia va aduce in centrul atentiei figuri feminine putin cunoscute, dar care au contribuit la caderea comunismului si va aborda importanta feminismului in trecut si in prezent. Aceasta va fi precedata de proiectia filmului documentar polonez „Nu am fost eroi. Greva prin ochii femeilor” (23 min., 2010), realizate sub indrumarea celebrului Andrzej Wajda.
Evenimentul se desfasoara in cadrul expozitiei “Poloneze si romance care au schimbat lumea” deschisa la Muzeul National Cotroceni in perioada 13 – 27 februarie 2019, in Spatiile medievale. Proiectul expozitional cuprinde povestile fascinante a 34 de poloneze si romance care, prin curajul lor, au schimba tara, Europa si lumea. Printre protagoniste se afla luptatoare pentru independenta sau drepturile femeilor, precum si pioniere in domeniul stiintei sau al sportului. Expozitia a fost pregatita de Institutul Polonez din Bucuresti, iar Muzeul National Cotroceni o gazduieste cu ocazia a 100 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice intre cele doua tari.
Participantii la conferinta „Eroine (in)vizibile” vor avea ocazia sa faca un un tur al expozitiei “Poloneze si romance care au schimbat lumea”, in intervalul orar 18.15 – 19.00.