Vlad Basarab – Arheologia Memoriei: Cartile Focului

Expozitia Arheologia Memoriei: Cartile Focului a artistului vizual Vlad Basarab prezinta o instalatie de ceramica care penduleaza de-a lungul istoriei universale, parca tainuind invataminte ancestrale. Expozitia special creata pentru spatiul Galeriei Galateea, poate fi vizitata pana pe 13 octombrie 2016.
Expozitia consta din instalatia Cartile Focului alcatuita din carti din ceramica asezate pe lut. Ideea proiectului o reprezinta cultura ca baza a civilizatiei, simbolizata de folosirea pamantului ars si nears in construirea unui sit arheologic in forma de biblioteca arhetipala din carti de ceramica. Am ales sa folosesc cartea ca simbol deoarece sintetizeaza istoria cunoasterii si a memoriei colective. Cartile din seria Arheologia Memoriei sunt in mod simbolic lasate nescrise pentru a sugera absenta, uitarea si a inspira publicul sa-si imagineze ce ar putea contine. Cartile sunt simboluri, instrumente ale memoriei. De la inceputul istoriei a existat o legatura stransa intre cuvinte si lut, primele forme de scriere fiind pe tablite de lut.

Trecutul joaca un rol important in procesul meu creativ. Rolul meu de artist este de a sapa prin straturile istoriei ca un arheolog. Procesul uitarii este inevitabil, mai ales in epoca contemporana cand accentul se pune pe nou. Se impune pastrarea valorilor, a traditiei si a patrimoniului viu. Procesul de aducere aminte devine singurul mod de conservare al istoriei. Prin lipsa unei continuitati culturale, este dificil pentru un popor sa-si gaseasca directia si identitatea in cadrul unui nou sistem social. Ceramica este mediul pe care il utilizez cu precadere deoarece lutul reprezinta elementul care din punct de vedere metaforic contine cele mai dinamice trasaturi ale vietii si ale naturii prin transformarile pe care le parcurge, de la eruptii vulcanice pana la eroziunea muntilor. Procesul creativ cu lutul, de la facere pana la ardere, este prin natura lui de tip transformational, alchimic.

Majoritatea cartilor le-am ars in cuptoare traditionale romanesti din Potigrafu si Piscu prin arderea cu lemne si balegar de cal. Comunitatile de olari din Piscu si Potigrafu s-au destramat, sute de olari abandonand acest mestesug dupa 1990. Pentru mine reprezinta o mare inspiratie sa particip la revitalizarea unor procese date tacerii. (Vlad Basarab, artist ceramist)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras