Expozitia “Umbre si lumini” a reprezentat un punct de atractie pentru publicul larg, oameni de diverse formatii dorind, pur si simplu, sa vada „pe viu” un Cézanne sau un Picasso. In salile Muzeului National de Arta, marele Paris (de fapt, intreaga Franta, in ipostaza ei de regina a artelor plastice) s-a intalnit cu Micul Paris, nu cel din interbelic, ci acela conservat in imaginatia noastra.
Fiecare din cele patru secole ilustrate in expozitie e descris printr-o metafora sugestiva care sintetizeaza trasaturile caracteristice ale respectivei epoci:
Secolul al XVII-lea este secolul vanitatii si al adevarului, o epoca in care pictori, precum De la Tour sau Poussin au fost influentati de arta din Tarile de Jos si din Italia.
Secolul al XVIII-lea reprezinta epoca delicatetii in filigran, dominata de curentul rococo, epoca in care pictura cu subiecte istorice si cu scene moralizatoare inflorea pe acelasi palier cu pictura ce ilustra teme ceva mai frivole.
Secolul al XIX-lea se ocupa de analiza naturii, in maniera romantica, asa cum reiese din lucrarile lui Delacroix, de pilda, sau in tuse ce marturisesc rigoarea neoclasica, ca in pictura lui Ingres.
Secolul al XX-lea este epoca a inovatiilor si a schimbarilor de gust si perceptie in care mai multe curente artistice isi disputa suprematia. Cativa din cei care exploreaza tehnici inedite in redarea luminilor si a umbrelor sunt artisti celebri precum Picasso, Matisse, Balthus sau Dubuffet.
Evenimentul a avut marele avantaj ca a adus „la pachet” manifestari ale artei franceze din patru secole distincte.
Iubitorii de arta au putut economisi si timp si bani, pentru ca expozitia “Umbre si lumini – Patru secole de pictura franceza”, i-a plimbat, intr-un timp record, prin toate muzeele franceze celebre.
