Tineri artiști din Olanda la Sandwich Neurohope

În expozitia “The Fantastic Belt” sunt expuse lucrările unor tineri artiști care au studiat arta la Haga: Tijn Gerards, Wassim El Hodayebi, Claudia Moraru, Iulia Bucureșteanu și Daniel Van Straalen. Aceștia folosesc tehnici inovative precum laser printer sau cyanotype pentru a se exprima artistic, sau chiar schimbă utilitatea unor obiecte pe care le folosim mereu. Imaginația artiștilor nu mai are limite, nu mai există constrângeri pentru a crea artă. Vă invităm să vizitați expoziția “The Fantastic Belt”, deschisă în perioada 15 octombrie – 1 decembrie 2025, la etajul 5 al Clinicii Neurohope, str. Pechea 13, București.

Curatorul Christian Roncea povestește despre acești tineri artiști: “Cred că întrebările despre ce înseamnă arta și ce înseamnă sculptura sau pictura au fost destabilizate și demitizate de genul acesta de artiști. Și aceasta e motivația mea de a prezenta niște lucrări care poate nu au sens individual, dar împreună îți creează un fel de catharsis.

Tijn Gerards, el a terminat acum 2-3 ani Facultatea la Haga și practica lui cumva are legatură cu background-ul lui, fabrica de metal în care lucra și felul în care se transportă anumite materiale industriale. Înăuntru avem un fel de șir de gânduri personale din jurnalul lui care sunt realizate cu laser printer. Cred că e mai mult o joacă între personal și impersonal, cum să fi detașat de materiale și de emoții și în același timp cum să creezi confuzie. În lucrarea artistului Wassim El Hodayebi este vorba de confruntarea unor sentimente negative din viață și de fapt e celebrarea acelei confruntări, celebrarea depresiei sau a anxietății.

Claudia Moraru a studiat fotografia anul trecut la Haga. Lucrează într-un mod autobiografic. Există o arhivă din care ea lucrează, de exemplu o fotografie făcută cu un iPhone sau un cyanotype. Ea face parte dintr-o generație de artiști care nu mai au niște norme impuse într-un sens și cred că libertatea asta cumva propagă un nou movement.

Aici e Iulia Bucureșteanu, ea a studiat sculptura. Alege să lucreze numai în aluminiu, ceea ce îi oferă posibilitatea de a transforma orice obiect din arhiva personală. În cazul de față lucrarea se numește “Pink tax” și se referă la faptul că obiectele de înfrumusețare sunt mai scumpe pentru femei decât sunt pentru bărbați. Lucrarea intitulată “Cleaning & Cleansing” de Daniel Van Straalen, este un robot care are atașat un cristal. Acesta ar trebui să curețe energiile unei camere.”

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.