In cadrul expozitiei “De la Moore la Hirst – 60 de ani de sculptura britanica”, organizata in 2004 de British Council si Muzeul National de Arta al Romaniei, a expus si sculptorul britanic Philip King.
Nascut in Tunisia in 1934, el a studiat limbi straine la Cambridge inainte de a se dedica sculpturii. Asistent al lui Henry Moore la prestigiosul colegiu St Martin School of Art din Londra (1959-1960), King se dezice repede de linia acestuia promovand la inceputul anilor ‘60 o noua viziune artistica, influentata de curentele manifeste in Statele Unite.
Alaturi de Anthony Caro practica o sculptura adesea colorata si utilizeaza materiale noi, neconventionale. Din 1989 s-a reintors la sculptura figurativa, fara a abandona insa temele abstracte. Nenumarate expozitii personale si de grup stau marturie pentru recunoasterea de care se bucura. Philip King si-a exercitat influenta asupra a numeroase generatii de studenti, avand o bogata cariera didactica britanica si internationala.
“De la Moore la Hirst – 60 de ani de sculptura britanica”, a prezentat o retrospectiva a sculpturii britanice a secolului 20. Publicul a avut prilejul sa vada peste 50 de lucrari originale semnate de creatori de prim rang.
Philip King este membru al Academiei Regale de Arta si unul dintre cei mai influenti sculptori britanici ai secolului 20.