“Ne aflăm în Muzeul Theodor Aman care este chiar casa construită de artist între anii 1868-1869. Este într-adevăr un muzeu special pentru că reflectă gândirea și talentul artistului în fiecare element pe care îl putem observa, de la proiectul de arhitectură la tot ce înseamnă decorație exterioară, decorație interioară, adică pictură murală, vitralii, mobilier sculptat de Theodor Aman și toată decorația în lemn. Aici încearcă să convingă publicul că el poate lucra în toate tehnicile posibile după modelul maeștrilor renascentiști. Este și motivul pentru care, dacă ne uităm pe fațada dinspre stradă, la nivelul etajului, sunt două medalioane unde sunt reprezentați Leonardo da Vinci și Michelangelo – ceea ce înseamnă că ne transmite că acestea sunt modelele lui și nu zugravii de subțire care erau cunoscuți în spațiul nostru. Și nu doar că își hrănește orgoliul lucrând și epatându-și contemporanii. Nu face nimic inutil. Și mai ales când vorbim despre obiectele fixe ale casei, aici gândindu-ne la pictură murală, vitralii și mobilier, peste tot Theodor Aman transmite mesaje pentru contemporani. Sunt mesaje politice pentru ce au de făcut în continuare și mesaje legate de arte prin care impune ideea că pictura și sculptura trebuiesc privite ca fiind arte și nu ca meșteșuguri. Deci, acestea sunt mesajele generale ale casei.
Theodor Aman, în timpul vieții, a fost un personaj foarte important. Nu a fost un oarecare în societatea românească, societate pe care, de altfel, o ilustrează în toată complexitatea. Theodor Aman este un artist atât de prolific încât reușește să treacă prin toate genurile posibile. El este debut în toate genurile. Aici era cunoscută doar scena istorică și portretul, restul genurilor sunt introduse de Theodor Aman pe piața românească. Avem punctate toate categoriile sociale și toate genurile. La Theodor Aman o să găsim și lumea bună din care făcea parte. O să găsim și lumea țărănească – are o scenă câmpenească fascinantă. O să găsim și scenă orientală, pentru că era totuși o modă. Ei erau tributari sutelor de ani în care au fost sub această influență. O să găsim peisaj, natură moartă, care nu erau cunoscute în spațiul nostru. Marinele sunt debut la Theodor Aman. Inclusiv nudul este debut la Aman – nu se văzuse așa ceva în societatea românească. Deci atacă toate genurile și toate categoriile sociale. Este un reporter, dacă vreți, un cronicar extraordinar al timpului său.
În multitudinea de tehnici în care lucrează Theodor Aman, o tehnică specială este gravura în acvaforte. Sigur că a învățat-o tot la Paris. Și vine, exersează și ajunge să facă o gravură excepțională. El chiar este considerat internațional un gravor excepțional. Este primit în societatea gravorilor de la Paris. Și primele gravuri le imprimă la Paris, până când își va cumpăra o presă, o aduce acasă și apoi va imprima chiar acasă în atelierul lui. Tot atunci aduce o presă și la facultate pe care lucrează studenții de la gravură și în ziua de astăzi. Pentru că nu are ce să se strice la presa aceasta. Este perechea presei din Muzeul Theodor Aman.
Și în gravură ca și în pictură, Theodor Aman atacă toate genurile posibile. Și avem de la portret, portret de aparat, bineînțeles, peisaj, natură moartă. Trece prin toate genurile, însă are o finețe, un detaliu uluitor pe care îl găsești la puțini artiști. Și, într-adevăr, se vede evoluția lui pe tot parcursul perioadei în care lucrează gravură, cam 10 ani, între 1872-1881, aproape exclusiv gravură lucrează, aproape refuza să lucreze altceva, atât era de fascinat de această tehnică. Și noi chiar avem o sală specială în muzeu în care este expusă gravura, dar nu ca în toate expozițiile de gravură, adică să vedem imprimările pe hârtie. Avem pentru fiecare pozitiv expus negativul pe metal, ceea ce este rarisim, este o expoziție chiar rarisimă, pe care nici străinii nu prea au unde să o vadă și recunosc și se minunează. Și asta din cauza că, înșiși gravorii își distrug plăcile la un moment dat, când s-au tras prea multe exemplare, ca să nu rămână după ei o placă care poate fi folosită și să iasă ceva ce nu-și doresc ei. Ori Theodor Aman nu a apucat să își distrugă plăcile și avem această comoară. Este o comoară, o colecție de plăci de gravură. Și am considerat oportun să le expunem, pentru că, într-adevăr, ai foarte rar ocazia să vezi așa ceva.
Este fascinant Theodor Aman în pictură, nu doar pentru că atacă o multitudine de genuri, dar se dovedește a fi foarte versatil pe tot parcursul vieții. El toată viața evoluează, simte nevoia să evolueze. Vine de la Paris ca pictor academist, dar și-a dat seama încă de la Paris că timpul academismului a trecut. Ei nu schimbaseră nimic în educația lor și în evoluția picturii încă de când se înființaseră academiile în timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Și apăruseră la Paris niște tineri revoluționari care lucrau altfel. Nu erau acceptați de academiști, nici nu erau primiți în saloanele oficiale. Dar ei sunt, de fapt, cei despre care vorbim pentru ultima parte a secolului al XIX-lea. Și avem realism și romantism în mare vogă atunci în Europa. Theodor Aman se întoarce ca academist, dar nu rămâne acolo. E bine că a venit ca academist pentru că a putut să aibă un dialog mai direct cu publicul needucat. Dar el trece prin realism. Trece prin romantism. Și ajunge spre finalul vieții în preimpresionism. Și-a dat seama că a trecut timpul în care trebuie să redai riguros, să demonstrezi că știi să construiești. Nu mai trebuie. A demonstrat treaba asta și acum vine cu altceva. Trebuie să sugereze ceva, o idee, o senzație. Și suntem în preimpresionism. El, dacă mai trăia încă puțin, atingea impresionismul în toată regula. Și-i vine mănușă pentru că Theodor Aman, în tot ce face, nu este doar descriptiv. Nu-și propune să facă o poză frumoasă, este prea puțin pentru el. Aman este un artist cu concept. Aman are o poveste și o idee în spatele primului văl al imaginii și întotdeauna cu Theodor Aman trebuie să dialoghezi și să te întrebi ce a vrut să-ți spună în cutare și cutare tablou și de ce a introdus un detaliu sau altul, pentru că nimic nu este la întâmplare și nimic nu este doar decorativ la Aman. Întotdeauna trebuie să ne întrebăm care sunt rosturile unor obiecte care trebuie privite ca simboluri și simbolurile să ne ducă la mesaj. Din acest punct de vedere, Aman este chiar un artist fascinant, comparabil cu câțiva mari maeștri europeni, câțiva care au ajuns la o asemenea multitudine de idei, cum a ajuns Aman când ne transmite din te miri ce o multitudine de idei și o poveste fascinantă.
A fost foarte prolific, deși în ultimii 15 ani a fost bolnav. El a suferit mulți ani de rinichi și, din păcate, în primăvara lui 1891, se presupune că i s-a făcut un tratament greșit, care l-a țintuit la pat. Pe 19 august 1891 Theodor Aman dispare din această viață, este înmormântat la cimitirul Bellu și această casă îi revine prin testament doamnei Aman. Ei împreună n-au avut copii. Doamna Aman, sigur, știe, încă de când se făcea casa, că Aman face această casă cu marea dorință de a nu fi doar a lui sau a familiei lui, ci de a o dărui celorlalți – casă cu tot cu operă. Doamna Aman știe foarte exact acest lucru. Îi supraviețuiește lui Aman 35 de ani, ea abia în 1926 va deceda. Și în 1904, ea este cea care dă această casă cu toată colecția statului român ca să se deschidă muzeul cu tot ce a lucrat Aman în diversele tehnici, cu mobilier și cu diverse obiecte care de fapt vorbesc despre viața lui. Astfel în anul 1908 se deschide acest muzeu și acesta a fost primul muzeu de artă din București, datorită generozității și înțelepciunii doamnei Aman care a înțeles de fapt rostul testamentului. Prin testament trebuia să înțelegem că lasă casa tuturor celor care urmează să se bucure de ea.” (Greta Șuteu, istoric de artă, muzeograf la Muzeul Theodor Aman)
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
