“Comedianti sau bufoni arabi” (1848) este una dintre multele creatii care exemplifica talentul lui Delacroix, tipic romantic prin elementele sale de compozitie: cerul rascolit de o furtuna care se apropie amenintatoare, culorile extrem de expresive (rosul puternic care apare intermitent in sumbrul peisajului).
Cu toate ca opera lui Delacroix este considerata o mostenire artistica de la Michelangelo si Rubens, in ceea ce priveste culoarea, a fost remarcata si o alta influenta, cea a Scolii Venetiene, Delacroix influentandu-i, la randul sau, pe Cezanne si Matisse.
In legatura cu semnificatia si esenta culorii, chiar el sublinia ca “munca unui pictor care nu se pricepe la culori este mai degraba legata de lumina decat de pictura.” Delacroix a dus o viata dubla, aceea petrecuta in saloane, cu doamne elegante si frumoase, cu barbati cultivati ai epocii, aspirand la Academie, si, pe de alta parte, una ascunsa care il caracterizeaza ca fiind un om lipsit de speranta, care nu reuseste sa se elibereze de nelinistile interioare decat prin pictura.
“Indragostitii, sentimentele varstei tinere” expus la MNAR, a fost pictat de Gustave Courbet. Courbet a fost considerat de catre critici cel mai important reprezentant al realistilor.
La jumatatea secolului al XIX-lea, cativa mari pictori, in stradania de de a se elibera de servituti si prejudecati, au preconizat necesitatea zugravirii veridice si sincere a naturii pentru a crea o arta vie (l’art vivant), cum cerea Gustave Courbet, care a formulat cunoscuta butada: „Nu pot picta ingeri pentru ca n-am vazut niciodata vreunul”.
