Monumentul de la Straja. Agenda Europeana

Ritm frenetic si culori stralucitoare in scene de mare pitoresc, se descopera pe sine intr-un istoric port de pescari din provincia italiana Veneto. Si oamenii, la fel ca sonoritatea din numele locului, CHIOGGIA, poarta amprenta sprintara si usor piscata a dialectului popular venetian.

Nu poti sa te gandesti la Chioggia in afara personajelor lui Carlo Goldoni, parintele comediei italiene moderne, cel care a surprins timpul, locul, atmosfera si oamenii simpli ai acestui port de pescari, in exuberanta galcevilor specifice acestei natiuni vesele si guralive. „ LE BARUFFE CHIOZZOTTE” ( „ GALCEVILE DIN CHIOGGIA” , in traducere romaneasca) te pandesc jucause si provocatoare de la fiecare colt de strada, piateta, portic, pod sau fereastra. Si astazi, asa cum o faceau si in urma cu trei secole!

Rasfoind prin documentele orasului Chioggia, descoperim o familie cu un arbore genealogic care se pierde si el in Iluminism, o familie cu membri marcanti ai comunitatii, care au pus umarul efectiv la conducerea destinelor ei si la conformarea arhitectonica a orasului: Familia RAVAGNAN.

La vechiul Dom, peste podul cetatii cu lei venetieni, de-a lungul unui canal strajuit de statui clasice, ne dam intalnire cu Renzo Ravagnan. Arhitect,profesor, restaurator, intemeietorul si directorul Istitului Veneto per i Beni Culturali(cu sediul la Padova) , una dintre personalitatile europene marcante in domeniul conservarii patrimoniului cultural, Renzo Ravagnan este si initiatorul unor proiecte grandioase de restaurare si conservare in Venetia, Padova, Ierusalim si Saana – Yemen.

Arhitectul Ravagnan este descendentul familiei Ravagnan despre care va povesteam la inceput, familie de importanta istorica pentru Chioggia si pentru intreaga comunitate a restauratorilor mondiali. Ne invita in Studioul sau, nu departe de Atelierele de arta unde se scolesc viitoarele generatii de restauratori.

RENZO RAVAGNAN: – Inainte de a fi Studio, a fost Scoala. In 1990 s-a nascut chiar aici, unde stam noi acum, primul curs de restaurare. Aveam 15 studenti care si-au inceput aici parcursul lor.

„ NOI CREDEM CA FRUMOSUL SI ADEVARUL TREBUIE SA-SI RECUCEREASCA UN LOC CENTRAL IN VIATA NOASTRA” (arh. Renzo Ravagnan, Director ISVB)

RR: – Acesta este un loc pe care il iubesc in mod deosebit deoarece de aici pot vedea apa cu reflexele si lumina ei; dar si pentru prezenta pescadoarelor care-ti dau ideea vietii cu care te poti lua in piept doar pierzandu-te in largul marii.

Sunt 30 de ani de cand ma ocup cu educarea si formarea tinerilor in domeniul restaurarii. In fiecare an, la scoala mea (Istituto Veneto peri Beni Culturali) vin sa studieze 50 de elevi. Noi executam lucrari importante de restaurare in piatra, fresca, pictura pe pamant si pe zid. Acestea sunt disciplinele pe care le predam. Studentii impart cu noi dragostea pentru frumusetea pe care ne-a dat-o natura si pe care a creat-o omul de-a lungul secolelor. Noi credem ca frumosul si adevarul trebuie sa-si recucereasca un loc central in viata noastra. Noi credem ca opera de arta se recreaza prin interactiunea dintre cel care o creeaza si cel care o admira. Nu e intotdeauna usor sa gasesti de lucru in acest domeniu, pentru ca stim cu totii ca finantarile in restaurare sunt limitate. Dar eu le spun mereu studentilor mei: „Chiar daca nu veti gasi de lucru, veti acumula, pe durata scolarizarii, o sensibilitate care va va ajuta sa infruntati altfel viata si sa va bucurati de frumusetea pe care v-o da aceasta viata”. In orice caz, apropierea de opera de arta, inseamna cresterea noastra spirituala si culturala. Acest tip de apropiere inseamna o maturitate interioara. In acelasi timp, conservarea si restaurarea ne disciplineaza, ne obliga sa ne insusim acele forme de respect care merg dincolo de opera de arta, inseamna respect pentru viata, pentru cei din jur, pentru lume. Acesta este conceptul. De fapt, scoala mea, se bazeaza pe doua puncte: educatia tinerilor, pentru ca toti vorbesc despre tineri, dar putini fac ceva in mod real pentru ei, generatia care va merge inainte dupa noi. Si al doilea punct este conservarea operelor de arta. …..

Ii spun domnului Renzo Ravagnan ca am vizitat temeinic orasul Chioggia, ca sunt fascinata de arhitectura fatadelor si diversitatea, in unitate, a ferestrelor caselor. Este mandru de aceste observatii pentru ca ele vizeaza, de fapt, un sit istoric si imi vorbeste despre un proiect la care a lucrat 5 ani, pentru clasificarea si restaurarea acestor constructii istorice din Chioggia.

Renzo Ravagnan fost si unul dintre cei mai importanti sustinatori ai sculptorului Pavel Bucur, in Italia. Colaborarea dintre cei doi a dat nastere unor lucrari foarte speciale si profunde ale artistului roman.

RR: – Prietenia mea cu Pavel… Era o prietenie care mergea dincolo de acest raport de lucru, prin care construiam ganduri, purtam discutii. El mi-a cunoscut si cativa studenti si a putut sa-i invete, pe parcursul catorva zile, sa le predea lectii practice in laboratorul nostru de sculptura. Mai mult, la aceste sculpturi pe care el insusi le-a facut, i-a stat alaturi un tanar pe care l-am putea considera acum elevul sau, pentru ca a primit de la Pavel ceea ce este esential in formarea structurii sale artistice. Pavel a demonstat ca are si acest talent, aceasta capacitate de a fi profesor.

Arhitectul Ravagnan merge la balcon si ne arata cladirile de peste un brat de canal.

RR: – De aici se poate vedea chiar si laboratorul de restaurari, laboratorul de sculptura, acolo unde si Pavel a lucrat cateva opere … Apoi se apropie de o masuta mica, desenata de Pavel Bucur.

RR: – E Pavel Bucur. Era aici, in studiou, cu studentii. Aveam acesta masuta mica. M-a intrebat: „Ai un creion?” „Iata un creion.” Si i-am dat creionul. In cateva minute a facut schita asta. Si mi-a spus:”Asta este pentru tine!”

Era un om bun… era frumos sa-l vezi la lucru. Imi amintesc ca eram odata cu doi elevi la cursul sau. Acesti elevi au fost impresionati de forma mainilor sale. Si s-au dus sa le atinga. Ca si cand mainile lui ar fi fost elementele terminale ale unui gand, ale unei capacitati productive; forta pe care o aratau aceste maini era vizibila. Asta este o imagine pe care o am mereu in minte. Stateam adunati cu totii, asa ca noi acum, aici, iar el vorbea de munca sa de sculptor si gesticula cu mainile. Se vedea ca exprimau forta… si acesti studenti il ascultau si voiau sa-i atinga mainile, pentru a primi energia lui, venita de cine stie unde… (rade)

„NOI CREDEM CA OPERA DE ARTA SE RECREAZA PRIN INTERACTIUNEA DINTRE CEL CARE O CREAZA SI CEL CARE O ADMIRA ” (arh. Renzo Ravagnan, Director ISVB)

CV: – Cum l-ati cunoscut pe Pavel Bucur?

RR: – Am avut placerea sa-l cunosc pe Pavel Bucur in urma cu 20 de ani. El ajunsese la Venetia si incepuse sa frecventeze cercurile artistice italiene. Intr-un astfel de cerc de artisti se afla si Gunter Wolf, prieten comun, care ne-a pus in contact. De la aceasta intalnire s-a creat, intre mine si Pavel, un raport care, inainte de orice, era un raport intelectual, de schimb de idei, discutam despre arte, semnificatii si productii artistice.

Pe de alta parte si in acelasi timp, s-a „copt” si un raport conjugat, in cateva ocazii, de a desfasura impreuna si ceva proiecte.

De aceea as spune ca intalnirea cu Pavel a fost frumoasa. Eu sunt recunoscator pentru prietenia pe care mi-a dat-o pentru ca el era, atat ca artist cat si ca om, capabil sa se implice, sa-si plateasca „obolul” pe scena artistica, dar si pe scena vietii.

Ceea ce m-a frapat cel mai mult la Pavel, la inceput, era vointa sa, o mare determinare si maturitate artistica. De ce? Deoarece atunci cand l-a cunoscut eu ajunsese deja la o stiinta si o forta de expresie artistica mare . Asta a fost ceea ce m-a interesat mai mult la el.

Asa s-a nascut o prietenie bazata pe un respect reciproc, al muncii sale si al muncii mele. As spune ca a fost mai mult o INTALNIRE decat o simpla ocazie de a lucra impreuna. O

INTALNIRE intre oameni!!!

CV: – Am inteles ca a fost si o intalnire productiva.

RR: – A fost o intalnire constructiva pentru ca in acei ani, eu lucram ca arhitect si aveam proiecte in lucru fie pentru Muzeul Diocezian de la Chioggia, fie pentru o congregatie religioasa care iubea operele de arta. M-am gandit sa facem un program prin care sa ne aratam publicului, pentru a sensibiliza anumite opere (…) pentru a-l face sa inteleaga ca arta este parcursul prin care se dezvolta o spiritualitate majora.

CV: – Ce opere a sculptat Pavel Bucur la Chioggia?

RR: – As spune intai ca a creat o opera semnificativa, in mod particular pentru mine, aceea pentru Muzeul Diocezian. Era cu putin inainte de anii 2000 si reorganizam Muzeul Diocezian pentru cerebrarea Marelui Jubileu. Asa s-a nascut aceasta structura pe ideea de a organiza, strange si conserva toate operele aristice si istorice ale trecutului, dar cu un ochi privind spre viitor, spre productia de noi lucrari de arta. Am reusit sa obtin o sustinere financiara astfel incat sa-i pot incredinta lui Pavel realizarea, intr-un bloc de 2m inaltime (deci, o opera importanta) a unei sculpturi care actualmente se afla in interiorul Muzeului Diocezian. Dar lucrarea avea si o functie particulara: cand el (Pavel) a facut sculptura care-l infatiseaza pe Iisus purtandu-si crucea, a executat lucrarea in conditiile pe care eu i le-am impus. Aceasta sculptura, din punct de vedere simbolic, a devenit piatra de temelie si ne-a insotit permanent pe parcursul construirii muzeului. A fost Prima Piatra, ca prezenta artistica si prezenta de calitate, de-a lungul timpului, pana la finalizarea intregului complex muzeal. Apoi a fost amplasata in locatia in care sa fie cel mai bine valorizata. Dar, pentru noi, a avut si acea valoare simbolica extrem de importanta. Opera terminata sugereaza suferinta, suferinta vietii, prin forme care reprezinta gandul lui Pavel ajuns la deplina maturitate. Aceasta opera am socotit ca este una semnificativa in ecuatia artistului. … Mai este o lucrare, un fel de cruce, rotunda, cu dimensiunile acestea, care reprezinta pamantul, planeta, penetrata de o cruce. Este la muzeu. Era lucrata ca si prima piatra impreuna cu Christul. Au pus intai Christul inalt si apoi sfera alaturi. Deci au fost doua sculpturi care au reprezentat, simbolic, „Prima Piatra”, piatra de temelie.

Relatia dintre noi a mers mai departe… se intampla sa ai parte si de circumstante, coincidente. Un prieten a vrut sa-mi incredinteze intretinerea cavoului. Eu nu lucrez pentru particulari. I-am spus insa ca voi face pentru el acest lucru, dar il vom face intr-un fel cu totul nou. O sa chem un artist de nivelul lui Pavel Bucur si, in acest fel, vom crea in cavou, sculpturi care sa innobileze locul in care tu vei fi ingropat. Este o capela pe dimensiuni standard si am facut-o alba in intregime, iar pe peretele din spate cu un basorelief cu Iisus purtandu-si crucea si cu doua entitati spirituale in lateral. Dar ceea ce m-a uimit la acest ansamblu creat de Pavel este Copacul mormantului care figureaza un Copac al Vietii. Un copac extraordinar, de peste 2m inaltime, lucrat pe un cerc plin de mici triunghiuri, simbolizand dezintegrarea, lumina care se reflecta, viata care ia nastere… foarte interesant. Este frumoasa aceasta opera si se afla acolo, inca prezenta.

Mai sunt doua opere pe care le-am finalizat cu Pavel. Una infatiseaza un superb cap de Christ, cu dimensiunile de 70cm pe 70cm, pe care i-am comisionat-o in vederea unei expozitii a Congregatiei Surorilor. Trebuia, de asemenea, sa organizam o expozitie de arta, dar o arta care sa reflecte exclusiv spiritualitatea crestina. Pavel a propus aceasta opera (capul de Christ) si a realizat-o, lucrarea aflandu-se acum in parcul numit Congregazione Delle Serve Di Maria Dolorata, aici la Chioggia.

Ultima opera, la fel de frumoasa (am avut ocazia s-o revad la ceva timp dupa ce a fost realizata, mergand acolo impreuna cu Pavel si sotia sa) se afla amplasata in gradina unei manastiri de la Crespano del Grappa. Este o Fecioara care se roaga, are o inaltima de 1,50m, o expresie intensa pe chip…. iti creeaza o stare de dependenta.

CV: – Dumneavoastra cunoasteti toata opera lui Pavel!

RR: Da.

CV: – Cum i-ati putea caracteriza parcursul: ideile, mesajul dar si tehnica care-l defineste?

RR: – Eu nu iubesc prea mult arta moderna, trebuie sa marturisesc. Eu cred ca, pentru a ajunge la compozitie, in opera de arta, este nevoie de dedicatie, de capacitati profesionale, de munca, de studiu, cercetare si multe altele. As spune insa ca Pavel avea toate aceste valori, pentru ca avea o mare profunzime interioara pe care a stiut s-o creasca, s-o maturizeze de-a lungul timpului, pana a reusit sa ajunga la propria sa forma care simbolizeaza, pentru mine, viata insesi. Semnificatia pe care el o acorda, deseori, vietii. Cred ca opera sa are valoare chiar in acesti termeni. Nu doar ca artist, dar si pentru ca a scotocit si lucrat cu interiorul uman ….sau priviti aceasta expresivitate care poate parea departe de multe valori contemporane dar care este, asa gandesc eu, de mare actualitate si de mare prezenta. Aceasta idee pe care el o transmitea prin chipul lui Iisus, daca este corect interpretata, inseamna parcursul pe care omul il are pe pamant, de-a lungul vietii.

CV: – Care este acest parcurs, la Pavel Bucur? Care este sensul creatiei sale?

RR: – Eu studiez antroposofia. Multi dintre noi se intreaba despre sensul vietii. As vrea sa va amintesc, pentru ca m-ati intrebat, o fraza a lui Rudolf Steiner, fondatorul antroposofiei:

„Nu este totul ca viata sa aiba o semnificatie, un sens. Totul sta in sensul pe care noi il dam vietii”

Daca ar fi sa raportam aceasta idee la Pavel, as spune ca el a avut un sens in viata. Pentru ca a facut cercetari continue in arta, cu vointa, determinare si cu incredere in ceea ce facea.

Cand l-am cunoscut mi-a aratat fotografii ale sculpturii mari: Inaripata, de pe Dunare. Trebuie sa spun ca aceea este o opera impresionanta ca dimensiune, dar si o opera care reprezinta intreaga sa viziune artistica. Este un concentrat, o sinteza, o esenta. El chiar a „exportat-o” in diferite forme si modele in lucrari diferite. Dar cred ca acolo, in Monumentul Inaripatei, a condensat toata viziunea pe care a avut-o. Este o opera care trebuie conservata pentru ca are valoare, este impunatoare, are dimensiuni neobisnuite si este un simbol pe malul unui fluviu. Si-mi doresc ca Inaripata lui Pavel sa fie restaurata in cel mai bun mod posibil, pentru ca este un mijloc prin care putem transmite urmasilor nostri frumusetea de care noi dispunem acum.

Pavel era aici cu noi in Italia. Dar viata lui era si in Romania. De mai multe ori, in timpul intalnirilor noastre, se vorbea despre posibilitatea infintarii unei scoli de restaurare in Romania.

Drumurile vietii ne-au indepartat putin in ultimii ani, dar mi-as fi dorit ca el si familia lui sa duca mai departe ideea de restaurare, stiind ca Romania este depozitarul unor bunuri artistice speciale si profunde care trebuie conservate. Sper ca aceasta dorinta a sa si acest gand al sau sa fie urmate in Romania, tara pe care o iubea profund ca fiu al ei, tara pe care o simtea profund.

RR: – Cand am aflat ca a murit, am simtit o durere adanca pentru ca am pierdut un prieten si un artist.

Dar ramane ideea din opera sa si din gandul sau.

De aceea va fi mereu alaturi de noi.

Chioggia, Veneto, 15 iulie 2017

SCENARIUL SI REGIA: CORINA VOICU

OPERATOR : ALEX ANDRIES

CORINA VOICU

TEHNICIAN VIDEO: IONEL STANCIU

FOTO: CORINA VOICU

DIN ARHIVA FAMILIEI PVEL BUCUR

DIN ARHIVA RENZO RAVAGNAN

EDITOR IMAGINE: STANISLAV PESCU