In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, societatea romaneasca a intrat intr-un proces de modernizare rapida pe toate planurile, iar cultura romana a cunoscut o dezvoltare impresionanta, ce s-a concretizat in multe realizari de performanta.
Operele autorilor romani dobandesc treptat o certa originalitate stilistica si nationala (in arta plastica, in teatru si in muzica, in arhitectura si urbanistica etc.).
Portretul ca opera de arta a aparut in pictura romaneasca la inceput de secol XIX, cand influenta occidentala si-a facut simtita din ce in ce mai pregnant prezenta in spatiul romanesc.
Portretele realizate in prima parte a secolului al XIX-lea sunt inca tributare traditiei picturale a fiecarei scoli artistice, situatia modificandu-se cu desavarsire incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea.
Apartenenta autorilor acestui fel de pictura la arta de expresie nationala a fost pusa la indoiala, ca urmare a faptului ca majoritatea celor inregimentati astazi sub sintagma “primitivii picturii romanesti” erau pictori peregrini, in cautare de comenzi prin Europa Centrala si de Est, cu stadii mai lungi sau mai scurte in Principate. Cu toate acestea, statutul de fondatori le-a fost apreciat, conferindu-le recunoasterea ca si inaintasi ai picturii romanesti.
