Considerat pana la trecerea sa in nefiinta (pe 6 februarie 2015), Decanul de varsta al criticilor si istoricilor de arta, Mircea Deac (Mirea Deaca) s-a nascut la 9 septembrie 1921 in Oltenita. A urmat cursurile Facultatii de Litere si Filozofie, avandu-i ca profesori pe Tudor Vianu si George Oprescu, apoi Academia de Pictura la atelierele Camil Ressu si Alexandru Ciucurencu. A fost profesor de Istoria Artei la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, director al Departamentului Artelor si al Oficiului National de Expozitii din cadrul Ministerului Culturii.
Membru UAP, expert in arta romaneasca si europeana, jurnalist si scriitor, regretatul critic de arta Mircea Deac a fost membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si Vicepresedinte al Societatii Colectionarilor de Arta din Romania. A participat la simpozioanele Brancusi de la Paris, Bucuresti si Istanbul si a fost organizatorul expozitiilor romanesti la Bienalele Internationale de la Paris, Venetia, São Paolo, Belgrad. A publicat peste 1000 de articole in presa de specialitate, studii si articole in Franta, Grecia, Italia si Olanda si a scris scenariile pentru filmele Brancusi la Targu Jiu si Alexandru Ciucurencu.
Mircea Deac este mai mult decat un specialist chemat sa ne arate incifrate neregulile, este si critic si istoric, si memorialist si filosof si romanicer si eseist. Mircea Deac a ramas autorul prolific care a reusit sa fie mereu
Mircea Deac a semnat zeci de monografii dedicate marilor pictori romani si straini, lucrari de Istoria Artei, Dictionare Enciclopedice, dar si carti de beletristica. Se cuvine sa enumeram titlurile acestor lucrari pentru a realiza cat de prolific si intr-ale scrisului a fost Mircea Deac a carui prima monografie despre Alexandru Ciucurencu a aparut in 1957: Luchian, ESPLA,1959; Surikov, ESPLA, 1959; Camil Ressu, Meridiane, 1962; Jean Steriadi, Meridiane, 1960; Paulet, Meridiane, 1962; Brancusi, Meridiane, 1966; Étienne Hajdu, Meridiane, 1974; Fernand Léger, Meridiane, 1975; Maria Chelsoi, Litera, 1975; Brancusi (franceza si engleza), Litera, 1976; Afirmari, Facla, 1976; Vermont, Meridiane, 1977; Ciucurencu, Meridiane, 1978; Ciupe, Dacia, 1978; Luminile nordului, Sport-Turism, 1978; Magdalena Radulescu, Meridiane, 1979; Peisaje dunarene – Gavenea, Sport-Turism, 1981; Angela Pasca, Meridiane,1981; Brancusi – surse arhetipale, Junimea, 1983; Sorin Ilfoveanu, Sport-Turism, 1983; Ion Irimescu, Junimea, 1983; Sabin Balasa, Meridiane, 1986; Mattis Teutsch, Dacia, 1986; Brancusi – Nostalgia Infinitului, Thausib, Sibiu, 1996; Copiii lui B-Arg, OID-ICM, 1997; Paciurea, Gramar, 2000, Feodoroff, Gutenberg, 2006; Harry Guttmann, Bucuresti, 2007; Camil Ressu, Monitorul Oficial, 2011. Mircea Deac a semnat si cateva lucrari de referinta de Istoria Artei: Manastirea Snagov, Meridiane, 1963; Grafica militanta, Meridiane, 1962; Pictura 1964, Meridiane, 1965; Impresionismul in Romania, Meridiane, 1967; Umanismul in arta plastica, Sport-Turism, 1967; Femeile si operele lui Picasso, Gramar, 1996; Fara rame, fara soclu, Medro, 2004; Peisajul impresionist, Monitorul Oficial, 2009; Nudul in pictura romaneasca, Monitorul Oficial, 2010; Pictorii portretului, Monitorul Oficial 2013. Dictionarele sale Enciclopedice sunt repere ale publicisticii de gen: 50 de ani de pictura (1996) si 50 de ani de sculptura (2000), Enciclopedia marilor personalitati, partea de arta (4 volume, 1999 – 2004), Sculptura in Romania (2005) si Lexicon – pictura, sculptura si desenul din secolele XV-XX (2008). Din domeniul beletristicii amintim cartile Himera, Albatros,1970; Nimfa de argint, Cartea Romaneasca, 1988; Prapastia, Omega 1991; Pendula nu merge inapoi, Eminescu, 1991; Soarele rasare noaptea, Geneze, 2000; Drama pictorului Manole, Ed. Tempea-Deac Corporate, 2010; Tartar, ultimul zeu, Maiko, 2014 si post-mortem, Zenobia, Regina Palmyrei: Roman de calatorii in Siria Antica, Maiko, cartea lansata pe 6 februarie 2016 la galeria Senso la exact un an dupa moartea Maestrului.
(…) Ce mai pregatiti, maestre, era o intrebare fireasca pentru patriarhul cuvintelor despre arta – scria criticul de arta, Dr. Marius Tita, la disparitia lui Mircea Deac. Avea mereu o fila de continut dintr-un volum in pregatire, exemplu tacut pentru mai tinerii plini de preget ce suntem. Avea multe de spus, multe de scris, multe de amintit si de gandit. Ar fi facut-o, desigur, cu har si profunzime, de n-ar fi fost sfarsitul de fiinta.
Iata ce scria Dr. Mihaela Varga, editorul ultimelor doua carti aparute la editura Maiko: Forma literara i-a permis lui Mircea Deac in fiecare dintre romanele lui, sa scrie despre ceea ce nu considera ca ar putea fi consemnat in lucrarile sale de istoria artei. Asa putea vorbi despre atmosfera din atelierele marilor maestri sau despre cea din atelierele tinerilor, despre rivalitatea “dintre pictorii Babicescu si Alexandru Dunareanu, usor de recunoscut a fi Corneliu Baba si Alexandru Ciucurencu (in romanul”), despre viata cotidiana a artistilor cu problemele lor, dar si cu aspecte de boema, des-pre intalniri (reale) dintre artisti si colectionari, dintre artisti si critici, despre conditia in general ingrata a criticului in raport cu artistul. Asa isi putea exprima liber de orice auto-cenzura, judecatile de valoare asupra operei unor artisti usor de ghicit sub numele de imprumut. Tot asa isi putea exprima netarmurita pretuire pentru opera unor mari artisti, care altminteri prezentata, intr-o monografie sau un studiu, ar fi putut suna prea encomiastic. Eroul principal este aproape de fiecare data un alter ego al autorului, Petru Mares in culegerea de nuvele si in “romanul”, Greg Penescu in, “Artur Sincu” in, autor ca si Mircea Deac al unei monografii despre, “Emil Predescu” in. In, “eroul principal este un pictor, dar si acesta imprumuta din personalitatea autorului. Este de pilda, nascut pe malurile Dunarii, Mircea Deac fiind nascut la Oltenita, si marcat de amintirea marelui fluviu. Dar mai ales sunt imprumutate pictorului meditatiile autorului privind religia, filozofia si arta, a raporturilor dintre ele. Cel mai complex autoportret il realizeaza Mircea Deac in ultimul sau roman”, in care eroul principal Sorin Ivascu, trecut prin conditia tragica de orfan sarac, de soldat in al II-lea razboi mondial si apoi prizonier in URSS, ajunge prin sustinute eforturi proprii la statutul profesional si social de care autorul insusi pare sa fi fost cel mai atasat, cel de profe-sor universitar, din cele multe pe care le-a mai avut: critic si istoric de arta, scriitor, jurnalist, inspector in Ministerul Culturii. Acest ultim roman, totodata si cel mai intins, cuprinde pe larg conceptia sa despre lume si viata – al sau Weltanschauung – rod nu numai al experientelor extreme de viata, ci si al unei meditatii profunde sustinuta de o bogata cultura filozofica si artistica. Acestei bogate activitati literare care poate surprinde pe cei care i-au cunoscut numai scrierile de istoria artei – scrieri intinse de-a lungul unei perioade care incepe cu anii ‘50 si se termina in anul 2014 – i se adauga si un roman istoric despre Dimitrie Paciurea, intitulat, primul sau roman, rod al unei intense admiratii care se va concretiza trei decenii mai tarziu, in 2000, si prin monografia pe care i-o consacra…
Realizator: Oana Georgescu
