Sala Constantin Brancusi din incinta Palatul Parlamentului gazduieste in luna septembrie lucrarile celor doi laureati (Manuela Mantescu si Laurentiu Midvichi) ai editiei de toamna a Salonului National al Artelor Temeiuri. Initiat de reputatul critic de arta si scriitor, Dr, Radu George Serafim, Salonul National al Artelor este o manifestare cu caracter national ce isi propune sa compenseze absenta saloanelor oficiale de odinioara, dar si republicanele, bienalele din prezent. La aceste evenimente, in parteneriat cu Centrul Cultural H.D.U. participa doar artisti plastici profesionisti, membrii ai UAP. Intr-o incercare pe care am considerat-o utila si pentru alti termeni, al caror sens originar s-a pierdut sau a fost demonetizat, am plecat inainte de toate in a redefini anumite concepte, tinand cont si de unele elemente conjuncturale, cum ar fi recentele descoperiri ale geneticii privind existenta unui genom in structura ADN-ului uman caruia ii corespunde functia credintei, a magicului – motiva Radu George Serafim, Presedinte al Comitetului de Organizare al Salonului National al Artelor Temeiuri, care are doua editii, de primavara si de toamna.
O cariera prodigioasa, inceputa cu multi ani in urma, cand absolvea Institutul de Belearte Nicolae Grigorescu (1979) in clasa maestrului Corneliu Baba – scria Adrian Parvu despre pictorita Marinel Mantescu. Opera sa este intrata in patrimoniul national ca o valoare incontestabila ce va dainui peste veacuri. O simpla insiruire a expozitiilor personale sau de grup pe care Marinela Mantescu Isac le-a vernisat in tara si dincolo de frontiere ar fi edificatoare pentru a demonstra forta creativa a artistei. Premiata in saloanele nationale sau internationale, pictorita care stapaneste la perfectie insinuarea blanda a culorii se poate mandri cu tablouri ce stau in colectii particulare pe toate continentele.
Anul acesta, Galeria de arta Orizont a gazduit expozitia de pictura Expresie si Culoare semnata de artista Marinela Mantescu. Simtim in pictura Marinelei Mantescu gestul modelator al sculptorului – spunea criticul de arta Radu Procopovici, explozia de culoare a celui care vrea sa coloreze, arhitectura tainica a celor care se proiecteaza in zona celor ce ar putea fi, dar intelegem ca toate acestea se intampla intr-un spatiu al ecranelor manipulate afectiv fara a uita ca orice imagine este parelnica. Fiecare pata ascunde si in acelasi timp dezvaluie. (…) Ea se cladeste incet, din cautarea relatiei optime intre umbra si culoare, intre geometrie si gest. Aburi de culoare, lumini de metalice sclipiri si grafii inscrise indraznet ca niste definitii surprinzatoare. In mod surprinzator, tema fixa devine un prilej de eliberare a expresiei, la limita informalului, unde se culeg elementele limbajului plastic, intr-o cordiala eliberare.
Marinela Mantescu a absolvit in 1978 Institutul de Arta Nicolae Grigorescu la clasa maestrului Corneliu Baba si Marius Cilievici. Pictura nu trebuie sa confectioneze obiecte frumoase. Pictura este o cercetare permanenta, un mod de explorare a unor adevaruri care isi au rezonanta afectiva in eul artistului – spunea atunci artista. Din 1980 este membra UAP si din 2004, membra a Asociatiei Femeilor Creatoare in Arta Plastica din Romania, sustinuta de Fundatia Fildas Art (presedinte Anca Vlad). Cu o carte de vizita impresionanta si cu peste 150 de expozitii personale si de grup in tara si strainatate, Marinela Mantescu se numara printre artistele prezente an de an si la Atelierul International de Creatie Feminina Contemporana Poduri Europene de la Eforie Sud. Pictorita se poate mandri cu tablouri aflate acum in colectii particulare pe toate continentele, in Romania, Anglia, Austria, Canada, Egipt, Elvetia, Franta, Germania (Dr. Dietmar Riedel a venit special la Bucuresti pentru vernisajul de la Sala Constantin Brancusi, Palatul Parlamentului!), Grecia, Israel, Japonia, Olanda, Suedia, Franta, Bulgaria, Serbia, Spania, SUA, Australia sau Venezuela.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Oana Georgescu
Editor: Stanislav Pescu
Operator: Silviu Crangureanu