Artistul George-Paul Mihail ne invita sa redescoperim prin ochii sai arhitectura italiana din binecunoscutele orase Venetia si Roma. Pictand in plein-air, in mijlocul aglomeratiei urbane, artistul a reusit sa surprinda in acuarele si desene, farmecul si armonia anticelor cladiri italiene. Culorile puternice si transparente alterneaza cu desenul precis, creand parca niste partituri muzicale. Astfel artistul ne dezvaluie pe langa frumusetea arhitecturii si sunetul vibrant al oraselor.
Arhitectura oraselor Roma si Venetia in acuarele de George-Paul Mihail
Expozitia artistului George-Paul Mihail intitulata Partituri arhitecturale este deschisa la Institutul Italian de Cultura din Bucuresti, in perioada 7 -28 februarie 2017.
Picturi de format redus dau viata spatiului obiectului architectural prin fisuri neprevazute, ferestre pulsante, priviri spre cele mai tainice emotii interioare. Albastrul se odihneste printre semne si acumulari pigmentare, creand neasteptate contraste, caligrafii si zone compacte. Fiecare opera recreaza un eveniment emotional in care pictura intensifica pathosul sau si alimenteaza sensul contemporan spre abstractie. O astfel de imagine este cathartica si reprezinta o abstragere din lumea concreta, o momentana desprindere rezervata celor ce asculta propria lor tacere pentru a nara anumite locuri ale unui virtual oras spiritual. (Mariana Burnel)
Despre cariera artistului George-Paul Mihail
Nascut in 1941 in Bucuresti, George-Paul Mihail a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu in 1965. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. A deschis numeroase expozitii personale in tara si in strainatate; de remarcat expozitiile din 1983 si 1994 la Accademia di Romania de la Roma; din 2005 si 2006 la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Venetia, Italia. In 2012 este distins cu Premiul Lilly Brogi La Pergola Arte pentru intreaga sa cariera.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras