Felix Lupu este unul dintre cei mai nonconformisti artisti contemporani, preferand eleganta cromatica a unui Velasquez experimentelor de dragul experimentului.
Este nascut pe 1 februarie 1966, la Onesti. Licentiat in Arte Plastice la Universitatea de Arte Bucuresti, promotia 1998, Felix Lupu este membru al Uniunii Artistilor Plastici si al Uniunii Scriitorilor din Romania.
De altfel, expozitiile personale si performance-urile beneficiaza de talentul scriitoricesc al pictorului, care se autoironizeaza adesea, cu mare succes la public: “Dezavangarda”, “Felix Lupu – 34 de ani de la nastere, 500 de la Renastere”, “Iepurele suedez”, “Sfaturi pentru gospodine si muze”.
“Ca pictor figurativ ma inspira figura umana, desi nu ma consider un portretist. In metrou, pe strada, ma uit mereu la oameni”, ne-a marturisit Felix Lupu.
Intr-un interviu, pictorul declara: “Artistii contemporani sunt bolnavi, daca arta lor ne apare bolnava si scarbita de obiecte si de oameni si de Dumnezeu. Poate ca ei nu sunt decat oglinda unei lumi bolnave si atat.”