Caracteristica dominanta a creatiei sculpturale a lui Pavel Bucur mi se pare a fi redarea tensiunii eruptive a materiei, tradusa ca energie germinativa plamaduitoare de forme si structuri spatiale dinamice si coerente. Fascineaza in lucrari precum „Geneza”, „Germinatie”, „Povara”, „Dar matern”, „Coloana inaripata”, incordare telurica prin care forma tinde sa se elibereze din matricea originara. (…)
Preocupat in chip explicit de relatia dintre retorica sa sculpturala si spatiul pe care compozitiile lui urmeaza sa il mobileze, Bucur practica obstinat, indiferent in ce material si la ce dimensiuni lucreza – fie ca vorbim de lemn, piatra, bronz, inox, aur si pietre semipretioase, fibre textile sau fractari de marmura colorata pentru compozitiile sale parietale – o arta a grandilocventei si armoniei agorice. Protectiile sale sculpturale sunt deopotriva eroice si decorative, epice si simbolic-totemice, monumentale si ornamentale, destinate forului public, dar si ambiantelor si intimitatii domestice. Suitele sale de „Inaripate”, de „Icari”, de „Zeitati” si „Diane”, de „Printese”, de „Porti ale luminii sau ale cerului”, de „Scribi” si „Faraoni”, de „Trinitati” (…) innobileaza azi spatii urbane, incinte publice si private, maluri de ape, gradini. (…)
Corneliu Antim, critic de arta
