La Galeria Senso a venit de la Timisoara, sa ne incante cu picturile sale artista Edith Torony. Exuberante, jucause si pline de semnificatii, lucrarile artistei vorbesc despre urmele lasate de oameni in natura, despre obiectele uitate sau abandonate, despre memoria colectiva. Aceste lucrari sunt reunite in expozitia intitulata sugestiv "Junkyard Symphony", deschisa la Galeria Senso in perioada 26 septembrie - 20 octombrie 2017.
In luna septembrie 2017, Galeria Senso a participat la Targul International de Arta Positions de la Berlin, unde a prezentat lucrarile artistei Edith Torony, alaturi de lucrarile artistilor Nicolae Moldovan si Ion Anghel.
Originara din Timisoara, Edith Torony a absolvit Facultatea de Arte si Design, Universitatea de Vest Timisoara. Si este membra a Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sectia Pictura, Filiala Timisoara, din anul 2011.
Culoarea este pentru Edith Torony un instrument indispensabil de reprezentare: intensa pana la stralucire, uneori chiar electrica, poate fi transparenta, diafana sau umbrita de tensiuni; vie, dezinvolta, fixeaza, delimiteaza si unifica, analizeaza ori abstrage, nuanteaza, valoreaza, transmite sau sugereaza. (…) Daca periferia urbana este astazi dezolanta, nu la fel se intampla si cu spatiul tablourilor din aceasta expozitie, adevarat topos atopos (loc-fara-de-loc) al imperfectiunilor si vulnerabilitatilor noastre, inregistrate de artista cu un interes lipsit de patetism. Compozitii cu orizonturi care acapareaza intreg formatul panzei, lucrarile grupate de Edith Torony in aceasta serie sunt populate cu obiecte, fragmente uneori bizare sau forme inventate, lumini, umbre si penumbre, pete, linii, volume, cele mai multe fara acoperire figurativa. (Dr. Doina Pauleanu, critic de arta, Directorul Muzeului de Arta Constanta)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras
Foto: Cris Ardelean