Expozitia intitulata "Scurt excurs oriental" reuneste doi artisti romani contemporani si este un dialog intre maestrul Dan Botezan si discipolul sau Valentina Irina Ciobanu, artisti aflati la maturitatea creativa. Expozitia este deschisa la Galeria Orizont in perioada 7 - 21 februarie 2020.
Expozitia "Scurt excurs oriental" este o smerita apologie a frumusetii celor trecatoare si a farmecului imperfectiunii. Este lectia pe care eleva a invatat-o inaintea profesorului.
Originalitatea si actualitatea expozitiei provin din tematica exotica, din abordarea aparent contradictorie, duala, chiar si in plan erotic sau romantic, dar si din dialogul nerostit al artistilor plastici, cu publicul.
Vizitatorul este invitat sa se alature acestui demers artistic si prin participarea la un eveniment inedit, de tip performance. In cadrul expozitiei, pe 14 februarie 2020, scriitoarea Julia Kalman va sustine "Bonsaiul zburator si alte iubiri imaginare" – un performance, urmat de o lectura publica de haiku.
"… obiectele mini ale lui Dan Botezan isi asuma riscul de a cocheta cu o scara ce trimite la lumea ludicului infantil, la universul a rebours al bibeloului – dar cat de mult s-ar schimba in bine lumea romaneasca daca sarmanii nostri bogati ar ajunge la intelectul care le-ar permite sa scape de colectia de porcarii de bazar pentru a-si inzestra caminele cu „tanagralele” moderne ale acestui artist! Pentru ca fiecare dintre aceste obiecte are capacitatea de a atrage atentia prin soaptele lui – asa cum marii actori stiu sa se faca remarcati nu prin ragete de randasi, ci prin extraordinare adieri de cuvinte: nu bolovanul este pretios, in ordine absoluta, ci perla, diamantul. Pentru ca, printre altele, ele te obliga sa te intrebi: de ce aceasta marime redusa? Care te obliga sa te apropii de opera cu decenta si respect, cand si daca esti pregatit.
…Şi ajungi, astfel, sa „stapanesti” aceste mici obiecte fara sa-ti dai seama cum, de fapt, ele te (cu)prind/deprind pe tine. Caci ele cuprind, suprapus timpului lor de facere, timpii tai reali, destinati contemplarii, repausului, dialogului (mai bun sau mai rau) cu tine. Timpi-semnale care iti aduc aminte ca, prinsa in sensul ei deplin, viata nu este cronologie monotona, desertic-egala de clipe, ci selectie si rememorare, retraire de momente pulsatorii, oaze. De aceea imi place sa vad aceste condensuri filigranate de om si materie ca pe niste lacrimi, ca pe niste picaturi de roua de sine pe care Dan Botezan le daruieste, mici rotunduri calde, celor care i-au intalnit calea, vorba, gandul. Mici bucurii rastignite, cum le-a numit cineva – marunte taine despre care nu vei sti niciodata daca sunt martorii unui plans intristat sau fericit…" (Dr. Constantin Hostiuc, critic de arta)
"Creatiile indelung si rafinat artizanate ale Valentinei Irina Ciobanu ne indreptatesc la un spor de partizanat artistic. Au tot ce le trebuie ca sa castige, cu trecerea timpului, in adevar, in afectivitate si in sugestia plastica. Sunt concepute cu durata, pentru un parcurs in veac bine sustinut profesional. Ele fac o relatie foarta prietenoasa cu privitorul, ceea ce in contextul contemporan al unor confruntari estetice de guerrilla inseamna mult. Daca nu cumva totul." (Tudor Octavian, publicist si jurnalist)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras