Artista Cornelia Gherlan a deschis o noua expozitie de grafica intitulata „Glissando” la Metropolis Art Collection. Expozitia prezinta 46 de lucrari de grafica in care isi fac aparitia personaje dragi artistei. Curatorul expozitiei este DanaArtGallery.
Expozitia Glissando de Cornelia Gherlan
In grafica Corneliei Gherlan aflam un alt fel de a-si gandi compozitiile in functie de bogatia elementelor iconografice la care recurge artista. Intr-o mare masura figurative, acestea raspund unei harti speciale de interpretare a spatiului bidimensional.
Daca in pictura, cercetarea laborioasa a condus-o pe autoare catre abstractizare, grafica ei ne poarta catre universul mai fragil, insa nu mai putin meditativ al artistei.
Fata de pictura in ulei care prin consistenta mesajului a devenit manifest al creatiei sale, grafica isi dovedeste cu o vitalitate ironica ori ludica, deopotriva poeticitatea ca si descriptivitatea.
…In grafica artistei gasim o narativitate animata de o discreta atitudine lirica. Lucrarile – Inger, Autoportret, Pasarea – ne poarta prin poeticitatea sensibila sau exaltata a creatoarei care se misca pe un spectru larg cu sugestii tematice variate.
Cornelia Gherlan isi afirma in aceasta expozitie calitatea ei certa de desenatoare, in vreme ce, pictura abstracta prin care este mai ales cunoscuta o propulseaza in sfera exclusiva a cromaticii.
(dr. Roxana Pasculescu, critic de arta)
Expozitia Glissando a artistei Cornelia Gherlan este deschisa la Metropolis Art Collection (str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97) pana pe 10 aprilie 2015.
Despre artista Cornelia Gherlan
Cornelia Gherlan, nascuta in 1960 la Medgidia, este absolventa a Institutului de Arte Palstice Nicolae Grigorescu. Cu un bogat palmares de peste 15 expozitii personale, artista a participat si la numeroase expozitii de grup in tara si in strainatate, penduland intre exprimarea figurativa si cea abstracta.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru arta.
Realizator: Bogdana Contras