„Expoziția scoate în evidență anumite aspecte ce evocă legătura artistului cu țara sa natală, cu arta și literatura românească, lăsând publicului libertatea să descopere aceste relații subtile după propriile intuiții și simțăminte. De aici, necesitatea de a prezenta etape importante din creația sa, punând accentul pe prima perioadă, ce poartă însemnele formării sale în România, și pe dialogul pe care l-a întreținut în permanență cu compatrioții săi prin participarea la diverse manifestări artistice”, spune Doina Lemny, curatoarea expoziției.
Există însă și lucrări de maturitate, în special de la muzeele internaționale, lucrări emblematice sau mai puțin cunoscute, care ies pentru prima oară din faimoasele colecții pentru a ajunge în România. În acest sens, expoziția beneficiază de împrumuturi excepționale de la Centre Pompidou, din Paris, care deține, prin Atelierul lui Brâncuși, cea mai mare colecție de Brâncuși din lume, de la Tate, din Londra, de la Fundația Guggenheim din Veneția, precum și din alte colecții particulare. De asemenea, lucrările timpurii ale lui Brâncuși sunt aduse de la Muzeul Național de Artă al României și de la Muzeul de Artă Craiova. Numeroasele fotografii și cele două materiale video filmate chiar de către Brâncuși intră într-un dialog inedit cu operele expuse.
CATENA este sponsor principal al evenimentului Timișoara 2023 – Capitala Europeană a Culturii.
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta.