"Bucharest International Print Biennale - BIPB 2019/ Crossing borders" este singurul proiect expozitional care aduce pe simezele orasului Bucuresti, pentru a treia oara, 125 de artisti gravori internationali si nationali. Sunt prezentate lucrari ale artistilor din tarile europene dar si din tari indepartate precum Japonia, Cuba, SUA, artisti de pe toate continentele.
Expozitia centrala are loc la Muzeul National al Literaturii Romane, in sediul din Calea Grivitei nr. 64-66, unde este deschisa si o expozitie conexa "IN MEMORIAM Ioan-Delamare Atanasiu si Iuri Isar", o readucere in memoria culturala a doua personalitati marcante ale artei romanesti. Aceste expozitii sunt deschise in perioada 26 noiembrie – 15 decembrie 2019.
O alta expozitie conexa este deschisa la Galeria Galateca, o expozitie intitulata "Lectia de Gravura", un eveniment care prezinta 6 artisti invitati din tara si 6 artisti din strainatate, participanti la editiile trecute sau premianti in cadrul BIPB:
Mircia Dumitrescu – Romania, Manfred Egger – Austria, Magda Szplit – Polonia, Mariea Petcu Chioibas – Romania, Liborio Curione – Italia, Dan Erceanu – Romania, Alberto Balletti – Italia, Adam Czech – Polonia, Zelma Tomas – Slovacia, Ovidiu Croitoru – Romania, Anca Boeriu – Romania, Daniel Apostu-Teodorescu – Romania.
A doua parte a evenimentului prezinta proiectul de carte obiect "CentenART" la care au participat 40 de importanti artisti romani din diverse zone de exprimare vizuala. Expozitia deschisa la Galeria Galateca poate fi vizionata in perioada 26 noiembrie – 10 decembrie 2019.
Programul Catena pentru Arta a sponsorizat publicarea catalogului Bienalei Internationale de Gravura 2019.
BIPB reafirma prin manifestarile organizate importanta si interesul major al artistilor din toata lumea pentru reinventarea imaginii gravate si pentru exprimarea prin intermediul tehnicilor traditionale ale gravurii in contextul artei contemporane. Coordonatorul BIPB este artistul vizual Anca Boeriu.
Bucharest International Print Biennale – BIPB 2019/ Crossing borders este un eveniment organizat de Uniunea Artistilor Plastici din Romania in parteneriat cu Muzeul National al Literaturii Romane, Institutul Cultural Roman din Bucuresti, Galeria Galateca si Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras