Artistul Aurel Contraş mărturiseşte că-i place atmosfera creativă din strada Ermil Pangrati, unde sunt câteva clădiri special construite pentru a fi ateliere de creaţie. “Colonia de artişti din strada Pangrati este o formulă modernă de a comunica între artişti. Ne face bine, pentru că întotdeauna găseşti sprijin. Cu un coleg te sfătuieşti şi îţi aduce convingerea că ceea ce faci, faci bine. Am fost mai mulţi prieteni aici şi din păcate Vlad Ciobanu ne-a părăsit. Acum mai apropiat sunt de Grigore Minea şi în curtea următoare este Dinu Rădulescu, cu care am fost coleg când eram profesor la Institut.
Eu sunt dintr-o zonă istorică a Ardealului, zona dintre Cluj şi Satu Mare. Aceste personalităţi care s-au născut acolo, de mic copil m-au impresionat. Plus că Şcoala Clujeană a fost o şcoală tradiţională. Îmi amintesc că într-una din zile, domnul Corneliu Vasilescu, care avea o legătură cu Năsăudul, a venit şi mi-a spus: Maestre, nu vrei să faci bustul Veronicăi Micle? Ba da, mai ales că sunt ardelean. Am lucrat la bust, după care l-am dus la turnat. Şi la dezvelire un creştin de acolo din mulţime a zis: În sfârşit Veronica noastră a venit acasă.” Printre lucrările monumentale amplasate în spaţiul public se numără: Bustul lui Simion Bărnuţiu în Şimleul Silvaniei, Bustul lui Gheorghe Şincai în Zalău, Bustul lui Vasile Goldiş în Alba-Iulia, Bustul Veronicăi Micle în Năsăud, Bustul lui Mihai Eminescu în Windsor, Canada, lucrare de ambient la Carol Parc Hotel în Bucureşti, Bustul lui Iuliu Maniu în Rotonda Personalităţilor Istorice din Parlamentul României.
Aurel Contraş spune că preferă bronzul pentru că “poţi să modelezi şi să te joci cu materia până când ajungi la o concluzie asupra formei. Sculptorul în general, lucrează mult la o compoziţie. O face, nu-i bine. Iar insişti. Mai aştepţi o zi, mai aştepţi două, până când îţi faci precizarea interioară asupra lucrului şi atunci poate că îţi reuşeşte din prima dată. Şi ai făcut gestul şi rămâne aşa.
Sigur că lemnul este un material foarte cald. Cu el te apropi de ceea ce a fost primordial în activitatea ţăranului român. La mine e o situaţie mai specială, pentru că bunicul meu Contraş Simion a fost tâmplar, dar cu Şcoala de Arte şi Meserii. Iar bunicul a ţinut neapărat ca şi băiatul lui să facă tot Şcoala de Arte şi Meserii. Şi aşa provin eu dintr-o familie, din partea paternă, în care bunicul şi tata au profesat tâmplăria, deci lucrul cu lemnul. Şi asta oarecum s-a înscris în eul meu şi acuma oricând găsesc lemn bun de lucru, mai ales lemn mai vechi, pot să-l folosesc. Şi probabil că genetic ştiu şi-l simt.”
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
