ARTS and ARTISTS. Floriama Cândea – „Invisible Garden #2”

Floriama Cândea este una dintre artistele tinere şi foarte talentate care şi-a expus alături de alţi douăzeci de artiști moderni și contemporani, proiectul inedit în cadrul expoziţiei „Alchimie” găzduită în Pavilionul Contemporan al Vilei Catena. „Invisible Garden #2” este o instalaţie alcătuită din plante decelularizate, eprubete din sticlã, fire electrice suspendate, led-uri şi lumini focalizate care induc ideea de „grădină ca ficțiune structurală”.

Ne-am dorit să aflăm povestea acestor fascinante creaţii ale unei (bio)artiste de o sensibilitate aparte, care ne invită să privim plantele nu doar ca pe „decoruri ale lumii”, ci ca nişte forme de viață fragile, pe care avem datoria să le respectăm, să le păstrăm, să le salvăm şi să le protejăm.

„Plantele decelularizate sunt supuse unui proces care îndepărtează toate celulele vii, păstrând doar tesutul conjunctiv. Ele sunt prezentate în eprubete de sticlă, reduse la rețeaua lor vasculară şi luminate aproape ireal. În această stare, ele nu mai functionează biologic, dar rămân matrici ale identității, suporturi pentru imaginația noastrã” – spune Floriama Cândea, cea care a reuşit să deschidă prin aceste minilaboratoare ale viitorului porţi către un „paradis vegetal suspendat între știință, memorie și imaginație”.  Lucrările sale combină chimia, biologia şi arta, experimentul şi cercetarea, pasiunea, rigurozitatea şi imaginaţia debordantă. Foloseşte alcool izopropilic care oprește descompunerea naturală, oferind plantelor acea nemurire artificială, dar sterilă, laolaltă cu imaginea fragilităţii organice a structurilor vegetale.

Artist multimedia, Floriama Cândea este co-fondatar “Qolony”, un ONG cultural dedicat stimulării conexiunilor dintre artă, știință, filosofie și tehnologie. Ea se dedică proiectelor colaborative şi explorează interacțiunea dinamică dintre obiecte și modul în care le percepem, creând identități vizuale hibride prin instalații interactive, cinetice și video, sculptură, electronică experimentală, desen și print, cu accent pe utilizarea biomaterialelor.

 „Set-up-ul lucrării se situează între un cabinet de curiozități și un laborator, sugerând o grădină în devenire sau o post-grădină” – povestea artista. „Ceea ce recunoaștem drept …grădină nu mai este viața vegetală în sine, ci un spațiu unde memoria, experiența și ficțiunea se suprapun. Lucrarea urmărește această tensiune: între materia redusă la infrastructură și identitatea care persistă ca narațiune, între ceea ce se dezvăluie formal și ceea ce poate fi încă imaginat. Prin acest gest distilat, Invisible Garden #2 trimite către modul în care identitatea poate fi păstrată sau rescrisă și asupra felului în care viața poate fi încadrată atunci când procesele ei sunt suspendate. Propune o reflecție asupra transformării și pragurilor dintre viață și reprezentare, sugerând un peisaj în care viața supraviețuiește ca structură și posibilitate”.

„Arts and Artists” este un nou proiect SensoArte susţinut de Fundaţia Fildas Art,  prin Programul Catena pentru Artă şi menit să prezinte poveştile emoţionante, impresionante şi atât de speciale din spatele lucrărilor expuse în camerele Pavilionului Contemporan al Vilei Catena.

Pavilionul Contemporan al Vilei Catena găzduieşte acum expoziţia de artă contemporană „Aerosoli” care reuneşte un număr impresionant de artiști români şi străini din diferite generații care invită publicul la o incursiune profundă și stratificată în universul Mării Negre, spațiul încărcat de legende, exil, refugiu și dorințe estivale.

VILA CATENA

str. Radu Calomfirescu 15, București

PROGRAM DE VIZITARE:

Joi – Vineri: 3 – 7 pm; Sâmbătă: 12 – 4 pm

Spațiul expozițional este închis în perioada 2 – 30 august 2026.

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.