Arte in Bucuresti 2015

Evenimentul Arte in Bucuresti 2015 se afla la cea de-a VI-a editie si se desfasoara in mai multe spatii din Bucuresti, in galeriile UAP: Simeza, Orizont, Caminul Artei, Combinatul Fondului Plastic, in spatiul Facultatii de Arhitectura si la Ordinul Arhitectilor din Romania. Expozitiile pot fi vizitate pana pe 5 octombrie 2015.

De la pictura la arta video in expozitia Arte in Bucuresti

Anul acesta tema propusa artistilor participanti este „Omul impotriva vietii”, o tema actuala cu majore implicatii sociale.

Omul impotriva vietii este un proiect cu angajament social/politic declarat, un proiect manifest, cu caracter protestatar. Problematicile majore la care se refera protestul, semnaland si acuzand potentialul distructiv declansat permanent impotriva intregii realitati, naturale, sociale, culturale, are ca tinta/scop mobilizarea constiintei membrilor societatii, de la nivelul deciziei politice, si militare, la cel al tuturor instantelor de formare, de manipulare a atitudinii si a constiintei civice, si de mobilizare a generatiilor care isi asuma prezentul si pregatesc viitorul existentei sub toate aspectele de manifestare.
Agresiunile asupra mediului produse in ultimele decenii prin exploatarile abuzive si iresponsabile, motivate de „false necesitati” (Buckminster Fuller), de incompetenta responsabililor, de elaborarea proiectelor macro si microeconomice, de indiferenta fata de patrimoniile naturale si culturale (incluzand sistemele axiologice, filozofice, religioase, artistice si stiinta generatoare a dezvoltarii tehnologice), si fata de problematicile sociale si de efectele pe durate medii si lungi ale politicilor locale, zonale si globale, si fata de generatiile viitoare destinate supravietuirii intr-o lume depeizata de suporturile elementare ale dezvoltarii, ale evolutiei si conservarii realitatii si capacitatii de a raspunde somatiilor ei sunt cateva dintre temele de reflectie propuse artistilor.
(Alexandra Titu, curatorul principal al evenimentului)

Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru arta.

Realizator: Bogdana Contras