Ceramista Aniela Ovadiuc ne provoaca sa ne studiem interiorul, in timp ce privim in adancul sufletului sau - o unica ocazie. O curajoasa atitudine ne ofera privilejul unui nou inceput. La Galeria Senso putem sa privim in interiorul lucrarilor sale din portelan prin vizor si sa speram ca avem o revelatie.
Expoziția personală a Anielei Ovadiuc cu titlul „Inside” este deschisa la Galeria Senso in perioada 9-29 noiembrie 2021.
„Prezentă în fiecare lucrare din noua serie a Anielei Ovadiuc, lumina este elementul care filtrează și facilitează accesul într-un univers stilistic proteic, un univers din porțelan translucid și gresie glazurată, în care albul predomină, iar tensiunile existențiale evocă, în același timp, și aparența, și esența. Componenta autoreferențială a selecției expoziționale sau povestea despre sinele ascuns, pierdut ori regăsit în metalimbajul formelor, culminează cu un autoportret ascuns într-o sferă. De altfel, sfera este cheia întregului discurs plastic în această selecție inedită – sfera turtită, sfera alungită, sfera care conține înăuntrul său alte sfere – spunând, fiecare în parte, o altă poveste, pe care o putem descifra voyeuristic printr-un mic vizor. Mizând pe ceramica-instalație, practica artistică a Anielei Ovadiuc se situează mai de grabă la polul avangardist al acestei străvechi arte a focului, subscriindu-se unei tendințe deja consacrate de emancipare a ceramicii și de raliere a acesteia la artele majore.
Ceramica Anielei Ovadiuc, un dinamic dialog vizual între vechi și nou, aparență și esență, înăuntru – în afară, ne reamintește de efemeritatea lucrurilor și a vieții și face trimitere la un fel transcendent de a intra în rezonanță cu mișcarea interioară a atomilor, a celulelor și a sferelor.” – Ana Daniela Sultana, curatorul expozitiei.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras