A impus, incepand cu ani ‘60, printr-o inalta tinuta, o publicatie directoare pentru cultura romaneasca, Secolul 20.
Timp de mai multe decenii, revista a tinut deschisa o fereastra spre lume, fiind conectata cu miscarile viabile ale modernitatii, mereu in pas cu artistii renumiti ai lumii. Secolul 20 a reusit sa impuna si numele unor mari valori ale artelor din Romania, sa le introduca in circuitul european.
Dan Haulica, redactorul sef al revistei, a devenit prin inalta lui valoare un bun cultural in simbioza perfecta cu publicatia careia i-a dedicat cea mai prolifica perioada. Presiunea vremurilor nu i-a stirbit autoritatea, dimpotriva, l-au impus ca voce autorizata a criticului de arta de o vasta cultura care sa reprezinte comunitatea intelectuala la nivelul organizatiilor internationale de profil.
Ca prim ambasador al Romaniei la UNESCO dupa Revolutie s-a impus cu distictie si vigoare ca un promotor al spiritualitatii romanesti.
Intr-un mediu concurential in care aliantele produc si dezamagiri, si puterea banului poate sa sufoce daca nu are culoarul luminat de laserul educatiei de substanta, Dan Haulica a reusit sa treaca puntea Revolutiei cu noblete, fara sa cada in mlastina tentanta a razbunarii.
Si-a cultivat in democratie resursele de universalitate institutionalizata fiind membru corespondent al Academiei Romane din 1993 si presedinte de onoare al Organizatiei Internationale a Criticilor de Arta, din 2012.
Stirea despre trecerea spre inalt a distinctiei intruchipate am aflat-o la ceas de seara, cand asupra Bucurestilor se varsau lacrimile izbavitoare ale unei ploi. Treceam pe langa casa domniei sale de langa Arcul de triumf zilnic, in drumul spre redactie. Timpul, mereu grabnic, mi-a amanat reintalnirea cu omul de cultura care avea nostalgia ziaristicii, pe care o servise in tinerete.
Din intalnirile noastre au ramas doua interviuri pe care am avut onoarea sa le inregistrez in urma cu cativa ani. Casetele emisiunii Vivat Academia, difuzata pe Antena 2, intra de acum in colectia de aur a amintirilor de nerepetat. Regretul ca nu am mai putut discuta macar inca o data cu Dan Haulica, sa-i mai aud vocea inegalabila, va fi potolita de aceste bijuterii ale verbului si metaforei inflorite pe axa spiritului. Voi avea mereu in minte colecția revistei Secolul 20 care infasura din rafturile bibliotecii discutia noastra, reintorcand ca un ecou anii tineretii.
Un clasic al modernitatii pleaca dintre noi lasand in urma o comoara culturala. Au avut acces nestingherit la ea generatii care erau infometate de cultura lumii. Intelectualii de vita noua pot recupera din biblioteci drogul de nepretuit al libertatii spirituale pe care il livra munca echipei conduse de Dan Haulica. Putini inteleg astazi de ce este un handicap sa traiesti avand la dispozitie toate orizonturile. Dan Haulica dadea ca nimeni altul azimutul.
