Artistul Paul Hitter revine la Galeria Senso cu o inedită expoziție de pictură cu titlul „40. Retrospectiva Paul Hitter” care aduc împreună, la ceas aniversar, lucrări din diferite perioade de creație ale artistului. Iar miercuri, 14 decembrie 2022, chiar în ziua când Paul Hitter împlinește 40 de ani, Galeria Senso finisează expoziția sa în cadrul unui eveniment festiv, în prezența artistului.
Având-o curatoare pe Ana Daniela Sultana, expoziția face parte din programul de arte vizuale conceput de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al spațiului expozițional.
„40. Retrospectiva Paul Hitter” poate fi vizitată la Galeria Senso în perioada 22 noiembrie – 14 decembrie 2022, de luni până sâmbătă, între orele 12.00 – 19.00.
„Selecția de față reunește lucrări de pictură, grafică și schițe reprezentative pentru evoluția unui artist vizual care, precum multe din personajele portretisticii sale, este el însuși un personaj controversat, uneori apreciat, alteori contestat, însă niciodată trecut cu vederea: Paul Hitter. Juxtapunerea autoportretelor sale, alături de un autoportret al maestrului său Matei Șerban Sandu și de unul al «maestrului maestrului său» – propunere a artistului în ideea de tribut adus mentorilor – își propune să înlesnească o mai bună înțelegere a fundamentului și parcursului său plastic. Contrastele puternice din lucrările sale de debut, pe de altă parte, lasă deja să se întrevadă faptul că cromatica intensă va juca un rol esențial în stilul pe care Paul Hitter începea să și-l formeze și pentru care este acum (re)cunoscut. Recunoscut este, într-adevăr, și pentru multiple polemici sociale în care se lansează, dar, dincolo de propria sa înțelegere asupra libertății de expresie și de consecințele politicilor de tip cancel culture pe care și le-a atras și, lăsând totodată la o parte ampla dezbatere care vizează separarea operei de autor sau autonomia (est)eticului, Paul Hitter a rămas fără echivoc fidel picturii sale și sie însuși – un bilanț destul de onorabil pentru o aniversare rotundă.” (Ana Daniela Sultana)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.