MÂNDRIA PORTULUI POPULAR ROMÂNESC. MNAR – DECEMBRIE 2025 

In luna decembrie, festiva, optimista si luminoasa, MNAR si-a deschis cu generozitate salile pentru un proiect ambitios: “ Romania – reprezentarea portului popular in arta”.

În luna decembrie, festivă, optimistă și luminoasă, MNAR și-a deschis cu generozitate sălile pentru un proiect ambițios: „România – reprezentarea portului popular în artă”.

PORTUL POPULAR.
Așa cum l-au născut străbunii. Așa cum l-au eternizat clasicii în operele lor iconice. Așa cum îl ducem mai departe, prin modernism, spre viitor. O părticică din acest proiect vine cu rădăcini maramureșene.
Maramureș – tărâmul poveștilor scrise de milenii de natură și de oamenii care îl povestesc.

Maramureșul tradițiilor neîntinate, care însoțesc trecerile prin viață și care generează perpetuu inspirație pentru artiștii contemporani.

Obiceiul, cântecul, dansul, strigătul, costumul, munca, umorul, gastronomia, arhitectura – toate se împletesc fără graniță.

Printr-un happening complex, însoțit de muzică, obiecte, instrumente tradiționale, bărzi și meșteri locali, Mircea CANTOR omagiază viața IEI.

De la sămânța de cânepă din care se naște, până la opera explozivă ANTROPOSYNAPTIC – pe care o imaginează –, drumul acestei simple cămăși, devenită operă de artă, se parcurge prin toate momentele și etapele importante ale vieții. De la naștere la moarte, de la lucru la „a fi lucrată”, de la sărbătoare la moștenire de familie, IA capătă puterea unui scut de apărare a identității naționale, nu doar locale.

„VERSUL CĂMĂȘII” începe în bobul de cânepă și se termină într-o altă formă, care transcende mileniile.

„STRIGĂTUL CĂMĂȘII”, inspirat de cântecul de nuntă al miresei care își părăsește casa părintească, este o izbucnire de bucurie și speranță, un simbol al fertilității care duce viața mai departe.

Voci autentice și instrumente tradiționale – doba, zongora și trâmbița – vestesc, tânjesc sau se bucură, rând pe rând. O mamă „universală” toarce neostoit și scrie, odată cu cânepa, istoria trecerii prin spațiul maramureșean.

Ritualurile străvechi nasc artă, în consens cu prezentul și viitorul. Căci, fără trecut, nu avem viitor. Spune Mircea Cantor prin propunerea sa.

ROMÂNIA – REPREZENTAREA PORTULUI POPULAR ÎN ARTĂ. MNAR – decembrie 2025