Ovidiu Toader & Justin Orvis Steimer. Un dialog între spirit și materie

Ovidiu Toader și Justin Orvis Steimer sunt ca doi călători care s-au ciocnit unul de altul pe drumul artei, venind din sensuri opuse. Întâlnindu-se în spațiul Galeriei Catinca Tăbăcaru, realizează că sunt mai multe asemănări decât deosebiri în arta lor și că folosesc același limbaj misterios care dă formă lumii în care trăim.

Galerista Catinca Tăbăcaru a sesizat din primul moment țesătura extraordinară care-i unește pe cei doi artiști. Dacă îi vedem separat, fiecare ne apare cu stilul său care spune o poveste diferită. La Ovidiu Toader vedem frumusețea naturii imortalizată în sticlă. Petale de flori diferite, tonuri de culori încă vii deși florile au fost descompuse, toate rearanjate în chip de femeie, de inimă sau chiar într-un prunc dacă le privim cu atenție. El ne spune povestea pământului, a naturii, care ne hrănește ca o mamă generoasă și care ne captivează prin diversitatea și bogăția de imagini sau culori. Cu mâinile lui, Ovidiu Toader creează forme unduioase, curgătoare, feminine. Putem zări ascunse în oțel și sticlă fie o sirenă adormită acoperită de flori, fie o regină furnică, atot-protectoare, fie o mamă care-și hrănește pruncii, fie o floare a vieții, ca o pecete feminină ce amprentează orișice lucru.

Punând laolaltă formele sculptate ale lui Toader cu pânzele de corăbii pictate ale lui Justin Steimer, Catinca Tăbăcaru ne lansează tuturor invitația de a intra în acest dialog vizual extraordinar. Justin Steimer a umplut pereții galeriei cu pânzele sale formidabile. Formele intuite ale nevăzutului parcă vorbesc cu lucrările lui Ovidiu. Justin folosește materiale vechi, pânze de corăbii care au propriile lor povești. Pânze pe care vântul și ploaia și-au lăsat deja amprenta. Printre formele intuite de el în stări speciale de conexiune cu nevăzutul au rămas și cifrele înscrise pe pânze. O nouă poveste ia naștere însă din tușele lui. Pigmenții de culoare, puri și intenși te fac să vrei să descoperi în jurul tău structuri sau culori asemănătoare. Doar Ovidiu îi poate răspunde lui Justin. Dialogul fascinant între lucrările lor te face să reflectezi la existența simultană a dimensiunilor, a emergenței materiei din spirit, a țesăturii subtile care unește toate formele, a omniprezenței spiritului chiar și acolo unde ochii noștri văd doar materie concretă pe care o pot pipăi.

O expoziție care invită la reflecție și la visare pe două căi care se intersectează într-un punct. Sau în două. Unul alb și unul negru, așa cum apar pe toate pânzele lui Justin Steimer. Plecând de la acest punct, alb sau negru, fiecare privitor poate păși pe nesimțite într-o călătorie ce-l va purta pe un teritoriu necunoscut. Ca o corabie care merge încotro bate vântul. Sau ca o frunză pe care același vânt a adus-o în mâinile lui Ovidiu care, copil fiind, culegea flori și frunze din pădure ca să facă mărțișoare și mai târziu, iată, le-a turnat în sticlă și le-a dat din nou viață.  

Ovidiu Toader

Ovidiu Toader (n. 1991, Brașov) este un artist român specializat în sculptură, desen și instalații imersive. Absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Toader a fost bursier al programului „Tinere Talente” al Fundației Principesa Margareta a României.

Justin Orvis Steimer

Justin Orvis Steimer este un artist american cunoscut pentru abordarea sa intuitivă și ritualică în artă. El utilizează pânze din vele de corăbii recuperate și pigmenți preparați manual pentru a crea picturi care dau formă energiilor invizibile și frecvențelor subtile. Această expoziție reprezintă prima sa apariție în România.

Detalii despre expoziție:

Galeria Catinca Tabacaru. Calea Giulești 14, etaj 3, București

Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.