Sculptorul Romulus Ladea s-a impus în istoria artei autohtone printr-o viziune modernistă și adoptarea unui limbaj sculptural original extras din tradiția populară locală, din lecția maeștrilor clasici și din tendințele sculpturii europene interbelice, fără a fi tributar niciunei influențe deși a studiat la Paris cu Antoine Bourdelle și a lucrat în atelierul lui Constantin Brâncuși din Montparnasse.
Cu vocație de mentor, a avut o contribuție importantă la dezvoltarea învățământului superior de artă din Transilvania, fiind profesor, cu intermitențe, în învățământul superior de artă clujean încă de la înființare și până în anul 1966. Născut la Jitin, Caraș-Severin, în anul 1901 a trăit și a lucrat la Arad, Timișoara, Cluj și în ultimii ani la Arcuda, lângă București, cu o perioadă de izolare la Suceag, lângă Cluj, atunci când autoritățile comuniste l-au înlăturat din învățământ. Având o personalitate puternică, fiind interesat de lărgirea orizontului său cultural și de dialog, Ladea a atras în jurul său scriitori și artiști, constituind la Timișoara un cenaclu informal care se întrunea la cafeneaua „Spieluhr”. În perioada retragerii la Suceag, atelierul său a devenit loc de pelerinaj vizitat de studenți, scriitori, artiști și ziariști. A încetat din viață în anul 1970, iar în semn de prețuire liceul de arte plastice din Cluj-Napoca îi poartă numele.
În viziunea curatoarei, Judit Balint, expoziția prezintă o selecție a celor mai importante lucrări ale artistului Romulus Ladea provenind din patrimoniul MNAR, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național Al Banatului, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, din colecția familiei Ladea și cea a domnului Radu Zaciu, la care se adaugă fotografii și documente de la Muzeul Național de Artă Contemporană și o înregistrare audio de la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.
Acest material va este oferit prin Programul Catena pentru Arta.