Aflata la a cincea editie, expozitia de arta decorativa "Ambient Obiect" ne arata cum se pot armoniza obiectele de arta cu piesele de mobilier. Este o invitatie sa cream o atmosfera luminoasa in casele noastre, sa ne bucuram de frumos!
Expozitia "Ambient Obiect 5" este deschisa la Galeria Orizont in perioada 22 august - 15 septembrie 2022. Curatorii expozitiei sunt Marian Gheorghe si Relu Bitulescu.
"Strada a evacuat zgomotele de peste zi.
E liniște. O liniște de început de septembrie în care seva se scurge încet către rădăcini. O liniște în care cerul lăsat se insinuează către interior, devine Ambient Obiect, își dă sufletul în gura unei căni de cafea aburinde.
Pesoa spunea: „Există o anumită oboseală a inteligenței abstracte și e cea mai cumplită din toate. Nu-i apăsătoare ca oboseala fizică a trupului și nici nu tulbură ca oboseala emoției. E o greutate de conștiință a lumii, un fel de a nu mai putea să respiri cu sufletul.” (Fernando Pesoa, Cartea neliniștii, 2019, p. 71)
Dacă te oprești seara când orașul e gol, la Orizont, dacă intri împingând ușa grea de metal și te așezi puțin pe scaunele cu pielea fosforescentă ale lui Marian Gheorghe înțelegi.
Pesoa, scriitorul cu o mie de chipuri, cel multiplicat cum spunea Dinu Flămând într-o familie de „heteronimi”, desfăcut în nenumărate identități, biografii, respirații posibile- imposibile-contradictorii, cel al cărui nume înseamnă persoană, Pesoa – cel care construiește un teatru în oameni vii (drama em gente Ferando Pesoa, Cartea neliniștii, 2019, p. 7) – fusese aici.
El aprinsese Sferele de lumină ale Anielei Ovadiuc, se conectase online prin instalația monstruoasa a Georgianei Cosma, citise Jurnalul scaunului cu papuci de șeherezadă al Ioanei Stelea, băuse din alfabetul înghețat de Relu Bițulescu pe Masa Învățătorului.
Cum spunea Marian Gheorghe, inițiatorul proiectului: până la un punct, Ambient Obiect nu este o expoziție.
Ambient Obiect este centrul centripet al orașului, unde se adună mareea lucrurilor care și-au suspendat propriile lor amnezii. Lucruri care au încetat să existe în sfera inteligenței abstracte.
De aceea, fie că privești Zmeul/fereastră a lui Vlad Cioroiu ce deschide la solzii lumilor geometrice, fie ca atingi hologramele de lână ale Anei-Maria Rugescu; fie că încerci să vezi lumea prin luneta Coloanei închise a lui Nicolae Moldovan sau prin bronhiile în Albastru marin ale lui Lucian Butucaru – ceea ce schimbă fundamental experiența acestei expoziții, este faptul că ea te învață să „respiri cu sufletul”.
Cum altfel te-ai mai putea așeza la masa făcută din spatele unei pianine? Cum ai putea citi altfel scurgerea unei clepsidre de ață țesute de Marijana Bițulescu?
Ți-ai mai putea anina gândul în limba de clopot-mut a Cristinei Iliescu fără să te gândești că „ viața va merge inevitabil înainte fără tine” cum spunea Bogdana Iliescu așezând drumul spre casă între doi pantofi suspendați la capătul șosetelor fuxia.
Ei bine nu. Darul acestui proiect de design retroactiv este reîntâlnirea, un fel de intersecție pe axele timpului care nu mai au rost.
Un alt Pesoa, zis Bernando Soares, ajutor de contabil în orașul Lisabona nota: „Erau bătrâni și abia dacă urmau să se nască: tineri erau doar cei care nu se vor cunoaște nicicând.” (Fernando Pesoa, Cartea neliniștii, 2019, p. 47)
S-ar putea găsi vreo descriere mai adevărată pentru Pescarul serafic lui Victor Săraru sau pentru chipul iconoclast, nipon, seismic al lui Adam și al Evei desenați de Relu Bițulescu? Sau pentru Enescu aproape copil, nenăscut și bătrân de atâta cântec, cu palmele transformate în pași pe treptele unui portativ transparent, modelat în metal de Ioan Bolborea?
Se lasă noaptea. Aricii lui Iulian Vârtopeanu eclozează ceramic, Setul bizantin al Ancăi Dragu Vintilă pare că vrea să se închidă iar în dulap, iar bunicii prea tineri ai Ancăi Avram își țin respirația într-un tropar.
Pe scaunul artistului Costel Iacob nu se mai așază nimeni. Firele de ață ale Violetei Carp nu se mai aud, iar zburătorul Mariei Băndărău se ascunde liniștit într-o fotă.
Pesoa pleacă.
Din șirul lui Fibonacci cresc iarăși semințe… Solarisul Gloriei Gratti. Adriana Bădescu face un Legământ ferm ca marginea cerului, iar Andreea Bițulescu scrie întunecat un blazon.
În lumina difuză ce amestecă interiorul și exteriorul, obiectele de design ale lui Marcel Klamer par niște intarsii.
Infirm, transparent fluturele lui Săndel Ene stinge zgomotul alămurilor din Simfonia Regală a lui Dan Botezan, iar ulciorul lui Cătălin Hrimiuc caută să modeleze în apă fazele lunii.
Încet fețele lui Pesoa se suprapun.
Chipurile se adună unele peste altele în palimpsest ca layer-rele de memorie ale obiectelor recuperate în „designul retroactiv”. Timpul se oprește acolo unde înveți să respiri cu sufletul. Marian Gheorghe stinge circular limba lămpilor bârfitoare.
Se face iar dimineață." – Alexandra Crăciun, critic de artă
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras
