Cu un titlu incitant "Marilyn and the pink dog" - expozitia artistului vizual Liviu Mihai va asteapta s-o vizitati la Galeria Senso in perioada 13 iulie – 26 august 2021. Expozitia, desfasurata la parterul si etajul galeriei, este o combinatie surprinzatoare de imagini din viata cotidiana actuala - tumultoasa, stralucitoare si foarte colorata.
„Interesat de repere estetice consacrate in arta contemporana, Liviu Mihai reda in discursul sau vizual peisaje surprinzatoare, caprioare desprinse, parca, din carpetele de perete, personalitati istorice, respectiv icon-uri feminine – cum ar fi Marilyn Monroe – sau ogari de vanatoare (de unde si titlul expozitiei). Aparent aleatorii, aceste asocieri inedite de subiecte denota nu doar o vasta diversitate tematica, ci si o perspectiva ampla asupra imaginarului de inspiratie suprarealista cu care artistul opereaza. Amplasate pe fundaluri abstracte, secventele narative din compozitiile lui Liviu Mihai au in distributie personaje carora, de cele mai multe ori, nu li se distinge foarte clar fizionomia fetei, dar care fac trimitere catre inconstientul colectiv.
In practica sa artistica, caracterizata de o simbolistica bogata si de o cromatica intensa, Liviu Mihai abordeaza pictura de sorginte pop-art completata de insertii de colaj, in timp ce universul creatiei sale artistice este determinat de portretistica, reprezentari zoomorfe, precum si de lucruri sau evenimente care il inspira.
Selectia expozitionala cuprinde lucrari recente, din ultimii trei ani, unele dintre ele, de dimensiuni mai mici, fiind realizate chiar anul acesta, in Grecia, in stilul pe care artistul si l-a elaborat si rafinat de-a lungul a mai bine de doua decenii de creatie.
Prin aceasta noua personala, Liviu Mihai asambleaza, cu meticulozitate de orfevrier, frame-uri vizuale prin care putem accesa o societate tot mai mult persuadata si acaparata de mode, tipare si icon-uri.” (Ana Sultana Cipariu, curator expozitie)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras