Trei artisti vizuali - Nicoleta Gribincea, Eugen Iovan si Lucian Liciu - si-au exprimat gandurile despre fiinta umana surprinsa in momentul maternitatii, in expozitia de pictura "Mother of Many Souls". Despre minunata relatie dintre mama si fiul sau fiica vorbeste expozitia pe care cei trei artisti au deschis-o la Galeria Caminul Artei in perioada 21 mai - 2 iunie 2021.
"Mother of Many Souls este o expozitie care exploreaza calitatea de mama si instinctele materne, surprinse in cele mai diverse ipostaze. Dincolo de coordonatele iconografice, variatii pe o aceeasi tema, proiectul formuleaza interogatii privitoare la fiinta, la faptul de a fi, dar in acelasi timp la ingemanarea dintre forta si fragilitatea vietii. Biologicul, bunaoara contributia genetica, sarcina, nasterea si legaturile de natura chimica (hormonala) dintre mama si copil, este proiectat intr-o serie de situatii cu caracter social, politic (daca privim razboiul ca o astfel de consecinta), economic sau istoric. Proiectul a fost initiat de Lucian Liciu in 2017, care isi propusese sa realizeze o expozitie personala in 2020. Evenimente de natura obiectiva au condus spre amanarea cu un an a acesteia, rastimp in care i-a cooptat pe Nicoleta Gribincea si pe Eugen Iovan, artisti care, prin viziunea lor, au extins aria stilistica a subiectului ales." (Mihai Plamadeala, curatorul expozitiei)
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras