Catena, laureata cu Hospice Champion Award 2017

Zeci de invitati au fost prezenti la Edelweiss Magic of the Musicals Dinner, eveniment de traditie organizat de HOSPICE Casa Sperantei, in beneficiul copiilor si adultilor care sufera de boli incurabile, aflati in ingrijirea fundatiei care sarbatoreste in acest an 25 de ani de la infiintare.

La eveniment au participat reprezentante ale managementului managementului de varf al FILDAS Trading, CATENA si TONICA Group, iar Directorului General Catena, Doamnei Alina Marinescu, i-a fost inmanat trofeul HOSPICE Champion Award.

Sustinut si de Catena, acesta este cel mai important eveniment de strangere de fonduri pentru ingrijirea paliativa a celor aflati in suferinta. Organizatia, condusa de fondatorul Graham Perolls, presedinte HOSPICE Casa Sperantei a oferit pana acum sprijin gratuit si neconditionat pentru 22.000 de pacienti si familiile acestora, insa niciunul dintre aceste lucruri nu ar fi fost posibil fara sprijinul si sustinerea sponsorilor.

Deloc intamplator, unul dintre cele mai asteptate momente ale galei a fost decernarea premiilor HOSPICE Champion Award. Pentru ca una dintre principalele surse de venit ale HOSPICE Casa Sperantei este reprezentata de fondurile atrase din comunitate, prin implicarea persoanelor fizice si a companiilor in campaniile si evenimentele organizatiei.

Catena a fost prima premianta a serii, companiei care este un sustinator de traditie a cauzei fiindu-i decernat trofeul HOSPICE Champion Award. Premiul a fost inmanat doamnei Alina Marinescu, Director General Catena, companie reprezentata la eveniment de membre ale managementului de varf al FILDAS Trading, CATENA si TONICA Group.

Catena sprijina in mod regulat mai multe fundatii, printre care Salvati Copiii! – Romania, OvidiuRo, organizatia HOSPICE Casa Sperantei si fundatia Light into Europe, iar ca o recunoastere a solidei relatii de parteneriat cu romanii, construita in timp si bazata pe incredere, Catena a castigat, in ultimii ani, numeroase premii, trofee si distinctii de excelenta. Catena a demonstrat, de-a lungul anilor, nu doar ca vine in sprijinul sanatatii romanilor, dar ca se implica activ in ample actiuni de preventie si de informare a populatiei, in activitati de promovare si practicare a unui stil de viata sanatos, precum si in diverse campanii sociale si de ajutorare: campania O inima sanatoasa iubeste mai mult!, pliantele gratuite Brosura Inimii, Ziua de lupta impotriva diabetului, brosura gratuita Intelege si controleaza diabetul, plus cardurile cu reduceri de preturi pentru diferite categorii de pacienti – cardul pentru pensionari, cardul pentru elevi si studenti, cardul Mama si Copilul. Peste 4.700 de oameni formeaza in prezent echipa Catena – o echipa unita si profesionista, a carei misiune permanenta nu este doar aceea de o le oferi romanilor servicii de inalta calitate, ci si de a asigura o legatura directa cu acestia, bazata pe incredere reciproca si respect.

Pe tot parcursul Edelweiss Magic of the Musicals Dinner au avut loc traditionalele Silent Auction Slide – licitatia fara strigare a obiectelor expuse si licitatia cu strigare – Live Auction, in beneficiul HOSPICE Casa Sperantei. Le multumim invitatilor pentru generozitate! Dincolo de obiectele minunate pe care le licitati, veti face mai buna viata cuiva care se confrunta cu un diagnostic nedrept! – au spus organizatorii. Doua momente artistice de exceptie au fost prezentate la Edelweiss „Magic of the Musicals Dinner” pentru HOSPICE Casa Sperantei: fragmentele din musicalurile Mizerabilii si Chicago, in regia si coregrafia Razvan Mazilu.

Fondurile stranse cu ocazia Edelweiss Magic of the Musicals Dinner vor fi folosite de HOSPICE Casa Sperantei pentru a asigura in 2018 ingrijirea a peste 4000 de pacienti si a familiilor lor.