Instalatia multimedia atinge pamantul si respira aerul de Andreea Costenco
Pornind de la textele lui Mircea Eliade, artista Andreea Costenco reinterpreteaza ideea de Iubire ca forma de existenta in afara timpului si a spatiului, imbinand picturi in ulei pe panza cu obiecte de sticla si o instalatie de sunet. In picturile sale, figura centrala este omul in plina miscare, parca plutind intre pamant si cer. Pentru ca asa cum spune si artista, este preocupata de echilibrul dintre trup si suflet, pe care oamenii ar trebui sa-l dobandeasca, o imbinare perfecta intre material si imaterial.
Intrand in spatiul generos si luminos al Muzeului Taranului Roman, sala Irina Nicolau, privim lucrarile artistei Andreea Costenco si putem asculta muzica compusa special pentru aceasta expozitie de compozitorul si artistul multimedia Catalin Cretu. Este o colaborare reusita dintre cei doi artisti, o instalatie multimedia care ne trimite cu gandul spre un spatiu infinit.
Despre artistii Andreea Costenco si Catalin Cretu
Andreea Costenco a absolvit Universitatea Nationala de Arte Bucuresti. A urmat un master in scenografie – MA Scenography la Central Saint Martins Colege of Art and Design din Londra. Cea mai recenta expozitie de pictura a avut vernisajul la Carturesti – Verona in Bucuresti, in 2012, intitulata History Organic: Breeze Between Water and Flame.
Catalin Cretu este compozitor si artist multimedia. A studiat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti si la Hochschule fur Musik und Theater Hamburg. In 2008 a obtinut titlul de Doctor in muzica la UNMB.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru arta.
Realizator: Bogdana Contras