Sculptorului Contras i se potriveste cel mai bine verbul „a dramui” atunci cand pune in opera lemnul, lutul, piatra. Dar si atunci cand face sa conlucreze bronzul in chivotul lemnului sau reia, in modelaj, striatiile de pe blocul de piatra. Spatiul iradiant din jurul formelor sale e atras de un centru, care, de mai bine de un deceniu, este hotarat de trama crucii. Sensibilele disimetrii invoca astfel mai subtil axa zenitala. Ritmurile de crestaturi suitoare sau asizele care descriu o arcada a apostolilor au o cumpanire judicioasa intre ruptura expresiva si finisaj hieratic. La Contras, torsurile de bronz ale eroilor martirizati sunt retezate cu surda indurare. Caci sculptorul nu ataca nelinistit vectorii spatiului ci il domoleste cu tactul ordinii, un soi de troite fara chip manifest. In acesta selectie cu valoare retrospectiva, trimiterea catre un miez de talc arhaic alimenteaza senzatia de reculegere, de impacare cu obarsiile. Sunt semne pentru arca, semne pentru parinti, semne ale inaltarii, peceti-scut. Admir in Contras un creator al generatiei mature locuit inca de buna-cuviinta a ruralului profund dintr-o vatra de sat de sub Mesesul Salajului.
Aurelia Mocanu
critic de arta
