SIMTUL UMORULUI
În general, teoreticienii s-au ferit de a da o definitie a umorului, considerând ca a afla ce este umorul înseamna a descoperi misterul central al filosofiei si anume, a stabili legatura dintre minte si trup. Cele mai multe încercari de a defini umorul s-au limitat la oferirea unor perspective asupra acestuia, privind umorul din anumite unghiuri.
TEORIA LUI GRUNER DESPRE UMOR
Ca urmare, in cartea sa, GRUNER defineste umorul ca o teorie a superioritatii (1997), inspirata din cea a lui Hobbes (1840 – dupa Gruner, 1997). În viziunea lui Gruner, umorul consta într-o succesiune de jocuri. Ideea centrala a jocului implica amuzament, eliberare, distractie, recreere, interactiuni, dar implica si competitie: un câstigator si un învins. Prin umor, comportamentul nostru ce indica placere (de obicei râsul, zâmbitul, uneori chiotele de bucurie sau aplauzele) variaza o data cu cantitatea emotionala asociata subiectului comic si rezultatului neprevazut. Râs egal victorie. A câstiga înseamna a obtine ceea ce ne dorim. A obtine ceea ce ne dorim, ne face fericiti. Spunem ca ne place sa obtinem ceea ce ne dorim, iar nereusita în a obtine ceva ce ne dorim ne face nefericiti. Asemenea succesului la jocuri, umorul include în sine victoria (“a obtine ceea ce ne dorim”) si perceptia instantanee a ceea ce aduce cu sine victoria. A te simti superior înseamna “sa te simti bine”, înseamna sa obtii ce doresti. Înseamna sa câstigi! … Râsul este reactia naturala la “victorie”. Astfel, umorul este echivalent cu sentimentul superioritatii.
UMORUL ESTE ECHIVALENTUL SUPERIORITATII
Definitia proprie a umorului se inspira atât din teoria superioritatii a lui Gruner (1997), cât si din teoriile care au ca punct de plecare incongruenta (Koestler, 1964 – dupa Wyer & Collins, 1992 si Suls, 1972, 1977, 1983 – dupa Schmidt, 1994), incongruenta regasita si în definitia umorului din “Dictionarul de psihologie” (1997), coordonat de Ursula Schiopu: “umorul consta în relevarea nonsensului si a incompatibilitatii laturilor unor situatii sau fenomene considerate, în virtutea obisnuintei, firesti”. Astfel, daca e adevarat ca orice contrast verifica stimularea sentimentului critic de superioritate, umorul este raportul fundamental dintre Eu si Univers, care se modifica printr-o rasturnare permanenta a perspectivei asupra orizontului de asteptare.
Simtul umorului este definit ca “înclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o înfatisare serioasa” (“Mic dictionar enciclopedic”, 1972). Simtul umorului nu este citit doar printr-o “înfatisare serioasa”, deoarece exista mai multe forme de manifestare ale simtului umorului. Consider ca simtul umorului este o trasatura de personalitate ce consta în abilitatea de depista cu usurinta solutiile la aspectele problematice ale vietii si de a le transpune într-o maniera comica.
(va urma)
Editor: Catalin Mircea
Realizator Corina Voicu
