ELEVÁȚIE, elevații, s.
f. 1. Reprezentare grafică, la o scară dată, a fețelor
exterioare ale unei construcții, mașini etc. 2. Parte a unui
zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului. 3. Fig. Însușirea
de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al
limbii române, ediția a II-a
ELEVÁȚIE s.f. 1. Înălțime
morală, spirituală, grandoare, măreție morală. 2. Reprezentare
grafică la scară a fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei
mașini etc. [Gen. -iei,
var. elevațiune s.f.
/ cf. fr. élévation,
lat. elevatio].
Sursa: Dicționar de neologisme
ELEVÁȚIE s. f. 1.
înălțime morală, rafinament, distincție. 2. reprezentare grafică, la scară, a
fețelor verticale exterioare ale unei construcții, ale unei mașini etc. 3.
parte a unui element masiv de pod aflat deasupra terenului. (< fr. élévation, lat. elevatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
