Shakespeare este o sursa de desfatare estetica si un stimul intelectual pentru milioane de oameni. Nu exista limite pentru el. Shakespeare este rezerva de apa a omenirii si va ramane probabil acolo pana cand apele vor seca. (Stanley Wells, Shakespeare pentru eternitate – Shakespeare for all time)
Dupa succesul expozitiei personale de pictura „ust Imagine a artistei Oana Maria Cajal gazduita in toamna lui 2015 la Galeria Senso, binecunoscutul dramaturg, scenarist, artist plastic si poet revine cu un nou proiect: expozitia personala – o expozitie New Media Art de Picto impulsuri „Shakespeare ad infinitum”. Intitulata Posters for unwritten plays, prima expozitie a Oanei Maria Cajal a adus in premiera pentru Romania prezentarea unui concept de fuziune intre arta si teatru, unic in lume, iar volumul cu acelasi nume publicat de Institutul Cultural Roman, a fost prezentat tot atunci, dupa lansarea de la New York, la celebrul La MaMa Theatre si la Book Expo America 2015.
Shakespeare ad infinitum este organizata cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Arta si are loc in cadrul Festivalului International Shakespeare / International Shakespeare Festival Craiova 2016 – considerat Numarul 1 in topul Festivalelor Shakespeare din lume si care marcheaza 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare. Expozitia gazduita de galeria Senso face parte din programul oficial al evenimentelor din cadrul Simpozionului International Shakespeare in Romania, Shakespeare in lume – Shakespeare in Romania, Shakespeare in the World de la Bucuresti (amfiteatrul Ion Heliade Radulescu, Biblioteca Academiei Romane) si va fi prezentat simultan in doua orase diferite: la Bucuresti (Galeria Senso) si la Craiova (Teatrul National Marin Sorescu).
Ceea ce defineste evenimentul expozitiei mele – spunea artista, este urgenta mesajului pe care vreau sa il transmit. Este de fapt mesajul lui Shakespeare catre noi, peste secole, tulburator de actual si clarvazator. “It is required you do awake your fate! – Trebui’ acum sa v-animati credinta!”. Stilistic, rezonanta mea intima, misterioasa cu universalitatea marilor teme shakespeariene isi cauta expresia vizuala in happening-uri grafice si metamorfoze emblematice animate in zona unei teatralitati explozive, declansate la intalnirea dintre memoria colectiva si prezentul unei umanitati in criza. Lucrarile, realizate intr-o deviatie inedita a montajului New Media Art eu le numesc “Picto impulsuri”, iar George Banu, eseist si universitar, le numeste, inspirat, “Visuri shakespeariene”.
Iata ce scria marele eseist si universitar George Banu despre lucrarile artistei: (…) Ceea ce ne propune Oana Cajal mi se pare a fi “visurile” sale shakespeariene, reconstruite dupa ceasuri de insomnie, vise eterogene unde se asociaza figuri si picturi, actori de ieri si de azi, imagini emblematice ca aceea a aplauzelor sau a plicurilor pregatite pentru scrisori netrimise. Privindu-le, imi amintesc replica lui Polonius care spune: “e o logica in nebunia” lui Hamlet… Eu, azi, as spune: e o “logica in aceasta rememorare”, logica visului, aceea a obsesiei care, in intuneric, ne agita si reconforteaza. Nu ne uitam iubirile diurne, dar le retraim altfel. Amestecate si disparate. Ca in aceste “impulsuri” ale Oanei… avandu-l pe Shakespeare ca paznic de noapte
Teatrul – marea iubire – este prezent necontenit in lucrarile Oanei Maria Cajal: prin masti, prin staluri de unde privesc ochi atenti sau indiferenti, prin culise si conventii specifice, prin cortine care invaluie cat pot si dezvaluie ce trebuie, prin viziune scenografica, prin tendinta de a conferi unor prezente figurative valoare arhetipala (Dr. Doina Pauleanu)
Reputata autoare de piese de teatru, premiata pentru dramaturgie de UNITER Oana Maria Cajal a devenit in ultimul timp un apreciat artist plastic. Dupa ce numeroase piese de teatru i-au fost puse in scena pe continentul nord-american si a creat scenarii de film, la Montréal, unde lo-cuieste de mai bine de 20 de ani, s-a reintors la pictura si de¬sen avand la activ mai multe expozitii personale si lansari ale unor albume de arta inedited (a revenit la arta grafica in 2007, cu volumul ei de picto-poeme, Solenodon): Dintr-odata, destul de recent, am realizat ca nu am destul timp pentru cat de mult as avea de spus. Am reinceput sa pictez. Imaginile sunt mai rapide decat cuvintele! Ardeam de nerabdare sa pictez viata sub toate infatisarile ei: frumusetea, disperarea, dumnezeirea, spaima, calmul, intunericul, lumina… Pictez ca sa va incit sa celebrati viata!.
Oana Maria Cajal este membra a Asociatiilor New Dramatists si Dramatists Guild of America din New York, si Playwrights Workshop Montréal, Playwrights Guild of Canada, a Uniunii Scriitorilor din Romania, UCIN si a UNITER. Este dramaturg, scenarist, artist plastic si poet. S-a nascut in Bucuresti, Romania, si a emigrat in Statele Unite in 1980. A obtinut un Masterat in Dramaturgie de la University of California, San Diego. A scris numeroase piese care au avut reprezentatii in orase de pe intreg teritoriul Americii (New York, La Jolla Ca, Providence RI, Hartford CT, Madison WI, Chicago) dintre care amintim: East European Tetralogy, Berlin/Berlin, Exchange at Cafe Mimosa, The Enduring Legend of Marinka Pinka and Tommy Atomic, The Almond Seller, Love in the Shadow of the Umbrella Bamboo, The Inconvenience of Being Alive, Waiting for Godot to Leave, The Last Pact – votata de UNITER cea mai buna piesa a anului 2011. Oana Maria Cajal este alumna a New Dramatists din New York, a fost bursier Fulbright si NEA (National Endowment for The Arts) si este membra a Dramatists Guild of America Inc., Playwrights Guild of Canada, Playwrights Workshop Montréal, UNITER si UCIN. A publicat lucrarile Ten Plays and a Screenplay, Solenodon, The Last Pact, Posters for Unwritten Plays, Just imagine, iar scenariul ei pentru filmul de lungmetraj “Poarta Alba” a fost nominalizat la sectiunea Cel mai bun scenariu la Premiile Gopo in 2015.
Expozitii personale: Solenodon, Grafica − 2007, Cinéma du Parc, Montréal, Posters for unwritten plays, (Pictura, 2011, Galeria Seagram − Centaur Theatre, Montréal si Picto-Impulsuri, 2015, Galeria La MaMa, New York), Cohen Upstairs, Grafica – 2013, Galeria Seagram − Centaur Theatre, Montréal, Working with Fennario, Stop all wars, Grafica − 2014, Galeria Seagram − Centaur Theatre, Montréal, Just Imagine, picturi si Picto impulsuri − 2015, Galeria Senso, Bucuresti
Theatrum mundi, teatrul lumii, picturile Oanei Cajal fac din universul lui Shakespeare o lume iconografica, o lume care inglobeaza actori si spatii, teatrul si filmul, chipurile si simbolurile. Opera artistei se constituie in legatura plasata sub semnul hazardului si al iubirii de Shakespeare – Monique Borie, profesor de studii teatrale, Universitatea Sorbonne Nouvelle, Paris
Catena Grup, prin Programul Catena pentru Arta este sponsor al tuturor evenimentelor gazduite de Galeria SENSO.
Realizator: Oana Georgescu
Foto: Cristina Ardelean