Pe 24 aprilie 2017, la Galeria Senso a avut loc lansarea albumului intitulat tapiserie de Cela Neamtu. Acest album cuprinde peste 50 de ani de activitate a artistei. Munca mea de o viata este adunata in volumul I din 2002 si in volumul aparut acum in 2017. Realmente sunt bucuroasa azi pentru ca am facut ceva. Un album de arta este oglinda activitatii artistice, a declarat Cela Neamtu la lasarea albumului.
La lansarea albumului a vorbit Dr. Doina Pauleanu, istoric si critic de arta, director al Muzeului de Arta din Constanta:
Sponsorizat de Fundatia Fildas Art prin opera de mecenat a doamnei Anca Vlad si publicat in conditii grafice deosebite la editura Monitorul Oficial, albumul cuprinde imagini impresionante ale operelor – majoritatea tapiserii in tehnica haute-lisse – create de Cela Neamtu pana in anul 2015. Volumul cuprinde si fotografii ale autoarei in momente faste ale vietii sale, premiile si distinctiile obtinute, cronologia si bibliografie completa – dictionare, cataloage, presa scrisa si audiovizuala, lista de lucrari, in care sunt incluse 248 opere – majoritatea tapiserii, semn al unei neobosite munci de creatie. Lipsesc tapiseriile mici si miniaturale, precum si pastelurile realizate in tabere de creatie….
Albumul tapiserie al Celei Neamtu cuprinde si texte ale unor mari personalitati culturale, istorici si critici de arta reputati, scriitori, colegi de breasla, directori ai unor muzee si sectii de arta, dintre care ii amintim pe Ruxandra Garofeanu, Ion Frunzetti, Valentin Ciuca, Negoita Laptoiu, Corneliu Ostahie, Constantin Ciopraga, Basarab Nanu, Gheorghe Macarie, Nicoleta Arnautu, Dan Octavian Barbosa, Mariana Tomozei Cocos, Iolanda Malamen, Grigore Ilisei, Alexandru Skultety, Ion Truica, Doina Cernica, Virgil Mocanu, Marina Preutu, Cornel Radu Constantinescu, Dorana Cosoveanu – autoarea primului album Cela Neamtu, lansat acum 15 ani.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras
Foto: Cris Ardelean