Editia a IV a Bienalei Arte Decorative propune un program de expozitii si conferinte, unde se pot vedea peste 140 de lucrari ale artistilor vizuali din toata tara, care se exprima in materiale specifice - ceramica, sticla, metal, textile, mix media.
Bienala Arte Decorative se va desfasura in perioada 2 – 30 noiembrie 2019 in mai multe spatii expozitionale – la Centrul Cultural „Palatele Brancovenesti”, Mogosoaia (Sala „Palatului Brancovenesc”, „Ghetarie”, „Cuhnia”, Sala „Foisor”), Galeria „Senso” si in Galeriile U.A.P din Romania: Galeria „Orizont” si „Galateea Contemporary Art”.
Catena pentru Arta si Fildas Art sunt co-organizatori si sponsori ai Bienalei Arte Decorative 2019.
„Aceasta editie a fost conceputa ca o „punte” de legatura intre generatii, o intersectie dintre conventional, neconventional, prezent si viitor, ca o mica incursiune prin istoria artelor decorative. Sunt invitati sa expuna artisti consacrati care au adus o contributie majora prin operele lor, marcand puncte de cotitura in dezvoltarea artei decorative contemporane romanesti.
Alaturi de alti artisti, dintre invitatii acestei editii fac parte pionierii scolilor de arte, profesori formatori pentru generatii intregi sau artisti independenti, inovatori, ori formatori de tendinte.
La fiecare editie organizatorii propun o tema comuna, iar anul acesta pigmentul a fost ales ca numitor comun, regasit in toate materialele de exprimare ale artistilor vizuali din domeniul artelor decorative. In cadrul evenimentului a fost introdusa seria de conferinte (Artist in atelier) prin care artistul explica procesul de creatie „devoaland” modul in care ia nastere opera.
O noutate a editiei este prezenta departamentului de Arte Textile si Design al UNArte Bucuresti, studenti coordonati de profesorii lor, care expun o serie de lucrari prin care intuim tendintele viitoare ale artelor textile.” Georgiana Cozma (curator general)
In cadrul fiecarei editii a Bienalei, un juriu de specialitate format din artisti de marca si critici de arta vor acorda premii artistilor. Pentru acesta editie s-au creat si premiile publicului, acordat cate unui artist din fiecare galerie participanta pentru lucrarea aleasa prin vot de catre vizitatori, printr-un sistem de votare in galerii.
Premiul Publicului va fi decernat pe 30 noiembrie 2019, ora 16.00, odata cu lansarea catalogului Bienalei. Votarea lucrarii preferate de catre public se va derula in perioada 9 – 24 noiembrie 2019.
Acest material va este oferit de Programul Catena pentru Arta.
Realizator: Bogdana Contras