“Artista Cecilia Cuțescu-Storck s-a născut în anul 1879 în Comuna Câineni, lângă Râmnicu Vâlcea. A fost adoptată de bunicii materni, pentru că provenea dintr-o familie cu o situație un pic mai precară și aceștia au adoptat-o pentru a avea grijă de ea. Au investit foarte mult în educația acesteia, urmând Școala Centrală de Fete la București, care era o școală prestigioasă în perioada respectivă, iar ulterior au trimis-o la studii în străinătate.
Cecilia Cuțescu-Storck a fost remarcată de Tadeusz Ajdukiewicz, un pictor important și profesor la vremea respectivă. El i-a sfătuit pe bunici să o trimită la studii în străinătate, la München, care, alături de Paris, erau cele două mari importante centre culturale în epocă. Aici, Cecilia Cuțescu-Storck studiază la Damenakademie, o academie specială pentru fete, pentru viitoare pictorițe, unde stă o perioadă, după care hotărește să plece la Paris. Stă și aici o perioadă, studiază la École des Beaux-Arts, studiază la Academia Liberă de Pictură, cu profesori importanți și de renume și tot aici își cunoaște și primul soț, alături de care are primul său fiu, Romulus, care devine mai târziu pictor.
La Paris, Cecilia Cuțescu-Storck reușește să aibă și prima expoziție personală, deschisă în 1905. Pentru o femeie, în acea perioadă, să deschidă o expoziție personală în capitala culturală, este un lucru extrem de important. Cât timp stă la Paris, păstrează legătura cu toți artiștii din țară și cu tot ceea ce se întâmplă aici, în România, și chiar participă la expoziții în țară. După care, în 1906, hotărăște să părăsească definitiv Franța și se întoarce în România. Este și perioada când îl cunoaște pe viitorul soț, pe Frederic Storck. În 1909, cei doi se căsătoresc. Ca urmare a acestei relații, cei doi au două fiice, Gabriela și Cecilia, amândouă devenite și ele artiste, una arhitect și alta ceramist. Acestea continuă mai departe pasiunile părinților, pentru că și soțul Ceciliei, Frederic Storck, a fost unul din cei mai importanți sculptori pe care România i-a avut. Odată cu stabilirea în București, începe să ducă o activitate bogată de creație, dar și de promovare și încurajare a femeilor artist.
Alături de alte două importante artiste, Nina Greceanu și Olga Arbore, Cecilia Cuțescu-Storck deschide Asociația Femeilor Pictore și Sculptore, care se ocupă în special cu promovarea acestor viitoare femei artist, care ajung și de renume. Astfel le sprijină în realizarea și participarea la expoziții.
Dacă în perioada de formare, în perioada studiilor din Occident, regăsim o Cecilia foarte atrasă de spiritul german, spiritul münchenez și de pictura academistă clasică, ulterior, după întoarcerea în România, după terminarea studiilor la Paris și după ce intră în contact cu lumea orientală pe care o descoperă la Balcic, stilul acesteia se îmbogățește, devine un stil foarte viu, foarte colorat, un stil modernist pentru acea epocă. Să nu uităm totuși că ea pictează foarte multe nuduri de femei, ceea ce este o noutate. Dacă până atunci bărbații se ocupau foarte mult de această tematică, ea își dedică foarte mult din activitatea ei studiului femeii și anatomiei feminine.
Cecilia Cuțescu-Storck are un stil în care predomină foarte mult vegetația luxuriantă, tot ca o influență pe partea orientală și, probabil că, dacă ne uităm foarte bine la anumite compoziții cu nuduri, a fost asemănată cu Paul Gauguin. Mai ales în celebrele picturi cu paparude, acolo chiar se vede inspirația vădită de la artistul francez. Toată critica vremii și toate criticile pe care le primea după vernisarea unei expoziții, pentru că o după anumită perioadă începe să aibă multe expoziții personale de pictură, organizate la Ateneul Român și la Sala Ileana, chiar și în propria casă are o expoziție, ajungând până la expoziția retrospectivă de la Sala Dalles, în 1958, toate criticile sunt foarte bune, sunt pozitive. Este foarte apreciată pentru ceea ce face și probabil că, fiind foarte mult sprijinită de bărbați și fiind un membru în Tinerimea Artistică, colaborând foarte mult cu aceștia și expunând alături de bărbați, probabil că asta a facilitat să primească votul de a deveni prima femeie profesor la o catedră de arte din Europa, la Catedra de Arte Decorative a Academiei de Arte Frumoase din București. Criticile pe care le-a primit întotdeauna au fost pozitive și au găsit o pictoriță fermă, convinsă, puternică, cu o pictură sigură pe sine, o graficiană de renume pentru că stăpânea foarte bine tehnica desenului. Și chiar sunt comentarii că la momentul respectiv probabil că făcea cea mai bună grafică din țară.
În anul 1916, Cecilia Cuțescu-Storck devine profesor la Catedra de Arte Decorative. Este o funcție pe care o deține aproape 25 de ani. O mare parte din viață și-o dedică acestei profesii. Prin mâna ei trec generații întregi de studenți și de studente, dintre ele pot s-o menționez pe Ligia Macovei, care și ea i-a fost studentă. Veneau chiar la ea acasă în atelierul ei de pictură și făceau ore. Nu numai în timpul orelor de școală, dar și în timpul liber, își dedica foarte mult timp pentru a-i învăța pe cei doritori să descopere arta picturii și pasiunea pentru pictură. Este o mare onoare pe care ea o primește și spune că muncește mult pentru a obține această catedră, venită pe merit, pentru că în momentul respectiv era deja un artist internațional premiat. Toată cariera ei se desfășoară și pe plan internațional și în țară, fiind decorată aici în țară și premiată chiar și la Bienale Internaționale, menționez un premiu pe care l-a câștigat în 1929 la Barcelona. Cecilia Cuțescu-Storck a avut o carieră profesorală pe care a reușit s-o îmbine și cu latura cealaltă a femeii, de a fi mamă, și a reușit să le facă pe amândouă, cu mare succes. Iar peste toate acestea se adăuga și profesia de bază, profesia de a fi pictoriță, artistă.
Casa soților Storck, casa lor la momentul respectiv, casă de locuit, a fost construită între anii 1911 și 1913 de către un arhitect francez într-un stil anglo-flamand. Iese în evidență prin culoarea de roșu pompeian pe care o are la exterior și păstrează ceva din călătorile celor doi, mai ales în Spania și Portugalia, deci cumva pe latura aceea maură puțin. Cei doi soți se ocupă foarte mult de decorarea casei. Dacă Frederic este cel care se ocupă cu partea de basoreliefuri, de sculptură, Cecilia este cea care pictează casa. Există în casă un panou întreg decorativ, un diptic care poartă numele “Dragostea pământească și Dragostea spirituală”. Dar nu numai atât, toată casa o îmbracă într-o vegetație luxuriantă plină de nuduri, pictate după modele pe care le descoperă aici în România, dar și la Balcic. Multe dintre ele erau chiar angajate, ajutau familia cu diverse lucruri, mai ales pe ea o ajutau foarte mult la creșterea copilului. Acestea au fost modele și pentru Cecilia și pentru Frederic, pentru ea în pictură, pentru el în sculptură. Faptul că și-a decorat propria casă și faptul că a cochetat foarte mult cu pictura murală și chiar este prima muralistă de renume de la noi care începe să practice această artă, a ajutat-o pe Cecilia Cuțescu-Storck să obțină foarte multe comenzi. A decorat holul de onoare de la Banca Marmorosch-Blank. A realizat celebra pictură murală “Istoria Negoțului Românesc” de la Academia de Studii Economice din Aula Academiei. După care urmează decorarea plafonului din Sala Tronului din Palatul Regal, actualul Muzeu Național de Artă al României. O altă compoziție celebră este “Petru Cercel la curtea sa”, realizată pentru Expoziția Internațională de la Paris.
Influența Balcicului a fost deosebit de importantă în lucrările de pictură ale Ceciliei Cuțescu-Storck. Îl descoperă prin sora ei care era căsătorită cu Alexandru Satmari. Alexandru Satmari este cel care o însoțește pe regină în călătoria ei pe mare, atunci când regina descoperă Balcicul și hotărăște să-și construiască acolo un castel. Evident că și Cecilia călătorește la Balcic. Iar acolo cei doi soți, așa cum au construit în București, construiesc o vilă, mai mult un palat, chiar cu puțin timp înaintea castelului Reginei Maria. Casa este realizată în stilul modernist, specific arhitecturii Henrietei Delavrancea, care îi ajută și pe ceilalți români să-și construiască acolo case. La momentul respectiv Balcicul fiind în România Mare, mai ales pe timp de vară, aduna tot ce însemna elita culturală din România, de la pictori, la muzicieni, la actori. Balcicul a reprezentat o școală de pictură pentru artiști și un loc care le-a generat multora tablouri celebre. Iar Cecilia Cuțescu-Storck a fost atrasă, a fost fascinată de acest loc, de lumina acestuia. Atunci când se trezea, din loggia pe care o avea, vedea marea în toată splendoarea ei și avea contact direct cu aceasta și îi influența foarte mult operele de pictură. Iar mai mult decât atât, în casa de la București, un salon poartă numele de Salonul Balcic și este plin numai cu picturile acesteia realizate acolo, dar o putem descoperi și pe Regina Maria, un bust realizat de către soț, de Frederic Storck.
Cecilia Cuțescu-Storck e una din cele mai bune artiste ale noastre și probabil că e artista care a deschis drumul pentru celelalte artiste. Chiar și în ziua de astăzi, când trăim într-o modernitate, iar feminismul este la modă și femeia oricum e deja în fața bărbatului uneori, tot este un reper pentru viitoarele artiste și pentru cele care vor să se afirme în domeniu, pentru că pictura ei și toată viața ei inspiră o anumită forță și o anumită putere, că poți să faci tot ceea ce îți propui. Chiar ea și-a scris deasupra intrării în propria casă “Să muncești, să muncești și iar să muncești, numai așa poți să obții tot ce ai nevoie”. Și, în sfârșit, o putem face cunoscută și la nivel internațional, pentru că i s-a dedicat o expoziție anul acesta la Art Safari, tocmai pentru a pune în evidență cât de emblematică este pentru arta din România. Mai mult decât atât, Cecilia Cuțescu-Storck a vrut să lase mai departe tot ceea ce a făcut și să rămână ca o moștenire pentru această țară, când tot patrimoniul și toată casa, inclusiv cu toate operele, a donat-o către statul român și așa putem să ne aflăm astăzi în muzeul celor doi soți. Ea a murit în anul 1969, dar deja casa devine de utilitate publică din 1951. Deci, ea păstrează spațiul de locuit al familiei, dar deja atelierile celor doi devin vizitabile și devin muzeu încă din timpul vieții.” (Drd. Ana Maria Măciucă-Pufu, muzeograf la Pinacoteca Muzeului Municipiului București).
Acest material vă este oferit prin Programul Catena pentru Artă.
