Inima are un camp electric care il depaseste pe cel al creierului, iar mesajul ajunge in primul rand acolo, in primele treizeci de secunde, apoi este preluat si procesat de creier. Lucrarile artistilor Codruta Podina, Iuliana Vilsan si Cristi Gaspar, reunite in expozitia „primele 30 de secunde” deschisa la Muzeul Taranului Roman, vorbesc despre acest lucru si ne invita sa receptam mesajele cu inima.
„Expozitia ridica o problematica a ascultarii inimii, este un punct de start pentru o introspectie si plonjare in receptarea realitatii” spune Iuliana Vilsan. Pentru fiecare artist, cele 30 de secunde insemna altceva. Pentru Cristi Gaspar sunt primele secunde in care si-a cunoscut sotia, in care si-a vazut copilul sau in care privitorul ii admira lucrarile.
“Totul incepe de la o samanta si se dezvolta pana la un univers intreg” spune artista Codruta Podina si ne invita sa vedem expozitia primele 30 deschisa la Muzeul Taranului Roman pana pe 13 octombrie 2013.
Acest material va este oferit de Catena
Realizator: Bogdana Contras