”(dor de) Anda” – Premiera Teatrul de Revista „Constantin Tanase”

Duminica 18 iunie 2017, ora 19.00 are loc la Sala Savoy (Calea Victoriei nr. 33) premiera spectacolului muzical ”(dor de) Anda”, in regia Geaninei Hergheligiu - un spectacol care celebreaza personalitatea marii artiste Anda Calugareanu. Din distributia spectacolului fac parte tinerii si talentatii actori Victor Apetrei, Dan Baltag, Melania Bejan, Daria Corbu, Silvia Gagu, Madalina Ignat, Stefan Ruxanda. Naratorul este actorul Oliver Toderita, la pian, Iuliana Nistor, coregrafia e semnata de Krista Sandu, scenografia de Ana Iulia Popov, iar conducerea muzicala de dirijorul si compozitorul Dan Dimitriu.

”9 tineri actori si solisti, foarte talentati, alesi in urma unui casting, interpreteaza, improvizeaza, danseaza, canta in cor, canta solo sau in… dialog, intr-un spectacol muzical, construit delicat, geometric, cu o usoara tenta ludica, adolescentina. Este un show plin de energie, sincer si liber – exact asa cum era si Anda Calugareanu” – spune regizoarea Geanina Hergheligiu, initiatoarea acestui proiect si cea care semneaza si scenariul.

”(dor) de Anda” este o productie a Teatrului de Revista „Constantin Tanase” si va fi inclus in repertoriul Stagiunii 2017 – 2018.

”Noua ne e dor de Anda, dar si ea ne transmite ca ii este dor de noi”
”Anda face parte din categoria acelor fiinte a caror plecare grabita ramane ca o taina…. Pe Anda o regasim in toti si in fiecare obiect din scena. Ea este personajul principal”.

Anda Calugareanu nu doar ca ne-a lasat atat de mult(e), dar a reusit, prin spiritul sau debordant, prin talentul remarcabil si prin interpretari memorabile sa cucereasca si sa influenteze o echipa de tineri actori, foarte talentati, reuniti pe marea scena a Salii Savoy de regizoarea Geanina Hergheligiu. Ca semnatara a scenariului, ea a ales sa treaca prin etapele vietii actritei, prin insasi muzica interpretata de aceasta.

Inedita aceasta constructie dezvoltata creativ si prin regie si coregrafie. Tonul folosit este plin de iubire, umor, intelegere si emotie.
”Elemente concrete din biografia artistica si din viata personala sustin universul imaginat de mine care aduce in scena, modul ei de a fi. Anda inseamna muzica, vers, teatru si film, inseamna un mod personal de a trai: cu multa bucurie, glumind adesea – chiar daca viata nu i-a fost deloc usoara, cunoscutii povestind ca era o placere si o incantare sa te afli in preajma ei” – a spus Geanina Hergheligiu.

In spectacolul ”(dor de) Anda”, marile slagare lansate de Anda Calugareanu (reorchestrarile apartin dirijorului si compozitorului Dan Dimitriu) pot fi ascultate, fredonate si aplaudate, la fel piese mai putin cunoscute (in limbile romana si in franceza), sustinute de tonul sau inconfundabil sau interpretate de artistii din distributie, in timp ce se deruleaza mini-scenarii imaginate care sustin povestea.

Intr-o ora si jumatate, spectacolul te face sa redescoperi frumusetea vietii, darul talentului, bucuria si durerea si ii reaminteste de importanta fundamentala a iubirii, in scurta noastra trecere pe Pamant, pentru ca, ”privita din cer, din alta dimensiune, viata e un cantec”.

Biletele se pot achizitiona de la Casa de Bilete ale Teatrului de Revista “Constantin Tanase” (Calea Victoriei nr. 33). Telefon: 021.315.56.78 / 0762.251.366
Pret/bilet Sala Savoy: 30 RON – Categoria I (Parter, randurile R1-R10) / 25 RON – Categoria II (Balcon I si II) / 20 RON – Categoria III (Parter, randurile R11-R14)

Pe 24 iunie va debuta la Teatrul de Vara „Herastrau” Stagiunea Estivala 2017, un proiect sustinut de Catena. Iata programul spectacolelor:
Sambata 24 iunie, ora 20.00 – Hai, zambeste!
Duminica 25 iunie, ora 20.00 – Lasa supararea-n hol!
Sambata 1 iulie, ora 20.00 – Aer bun! De Herastrau!
Duminica 2 iulie, ora 19.00 – Piei, drace!

Sambata 8 iulie, ora 20.00 – Vivat Revista!
Duminica 9 iulie, ora 20.00 – Euro Concert
Sambata 15 iulie, ora 20.00 – Lasa supararea-n hol!
Duminica 16 iulie, ora 20.00 – Hai, zambeste!
Sambata 22 iulie, ora 20.00 – Piei, drace!
Duminica 23 iulie, ora 20.00 – Euro Concert
Sambata 29 iulie, ora 20.00 – Aer bun! De Herastrau!
Duminica 30 iulie, ora 20.00 – Euro Concert